Sari direct la conținut

Orban, despre acuzația că e avocatul băncilor: Contează și credeți ce zice PSD? Normal că ne atacă

HotNews.ro
Orban, despre acuzația că e avocatul băncilor: Contează și credeți ce zice PSD? Normal că ne atacă

Ludovic Orban a reacționat, marți, la faptul că acuzația PSD potrivit căreia este „avocatul băncilor” pentru că cere Comisiei Europene să elimine „taxa pe lăcomie”. Președintele PNL a spus „credeți ce spune PSD?”, precizând că Guvernul nu mai e capabil să obțină finanțare, potrivit Mediafax.

„Contează ce zice PSD? Credeți ce spune PSD? Ce a obținut? Uitați-vă ce pățește Guvernul pentru că nu mai este capabil so obțină finanțare. Rezultatele se văd cu ochiul liber. (…) Lăsați-i domnule pe cei de la PSD. Acum sunteți un multiplicator al postărilor PSD de pe Facebook? Citiți de pe pagina PNL care este poziția noastră și de ce am fost împotriva ordonanței 114. Dar ce ați vrea să ne laude PSD? Normal că ne atacă”, a afirmat Ludovic Orban, marți seară, la TVR 1.

Liderul liberal a adăugat că și în alte state în care au fost introduse taxe pe active, în urma mesajelor populiste, tot populația a avut de suferit.

„Noi suntem susținătorii unei normalități în ceea ce privește funcționarea economiei de piață. De aceea nu am fost de acord nici cu plafonarea creditelor pentru că este o aberație. Orice plafonare absurdă a creditelor va duce până la urmă la înrăutățirea condițiilor de creditare. De aceea nu putem fi de acord cu suprataxarea pe active. S-au introdus aceste taxe pe active și în alte țări, tot pe mesaj populist – ne batem cu băncile. Până la urmă tot populația a suportat pentru că efectele au fost clare: restrângerea creditării, înrăutățirea condițiilor de creditare. Aici ce trebuie să faci? Să aduci și alte bănci, să creezi o competiție în sistemul financiar-bancar, astfel încât cetățeanul, când are nevoie de un credit, să se poată duce la 100 de bănci și să vadă care este cea care oferă cele mai bune condiții de creditare”, a conchis Orban.

Reacția acestuia vine după ce social-democrații i-au acuzat pe Ludovic Orban și pe liberali, marți pe Facebook, că au devenit oficial „avocații băncilor” care ani de zile au luat bani din buzunarele românilor, reproșând PNL că „în mod rușinos” au cerut Comisiei Europene să elimine taxa pe lăcomie.

Ludovic Orban, a anunțat că va trimite, săptămâna viitoare, Comisiei Europene un material informativ despre OUG 114/2018 privind unele măsuri fiscale, printre care introducerea „taxei pe lăcomie” pentru bănci.

Guvernul a adoptat pe 21 decembrie OUG privind măsurile fiscale, numită și OUG privind „taxa pe lăcomie”.

Principalele prevederi: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro