Sari direct la conținut

Ordinul lui Teodorovici prin care se schimbă regulile pe piața tichetelor de masă și voucherelor de vacanță, în Monitorul Oficial

HotNews.ro
Ministerul Finantelor Publice, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor Publice, Foto: Hotnews

Un ordin al ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, despre care HotNews.ro a scris aici, a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede, printre altele, că unitățile care emit tichete de masă, cadou, creșă, culturale și vouchere de vacanță trebuie să aibă între 500.000 euro – 1 milion euro capital social.

În cazul tichetelor de masă, cadou, creșă și culturale, cererile de autorizare ca unitate emitentă trebuie depuse începând cu 1 ianuarie 2019 „până la intrarea în vigoare a ordinului și se vor soluționa conform prezentului ordin”. În ceea ce privește voucherele de vacanță, termenul limită este 1 ianuarie 2021.

Unitățile care emit tichete de masă trebuie să aibă 1 milion de euro, tichete cadou – 500.000 euro, tichete de creșă – 500.000 euro, vouchere de vacanță – 1 milion euro, tichete culturale – 500.000 euro.

Proiectul mai prevede înființarea Comisiei pentru autorizarea unităților emitente de bilete de valoare. Din aceasta fac parte 4 persoane din Ministerul Finanțelor și una din ANAF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro