Orlando Nicoara lasa de inteles ca plecarea sa de la sefia Mediafax Grup nu are legatura nici cu insolventa companiei, nici cu dosarul penal de evaziune fiscala
HotNews.ro
Orlando Nicoara a scris intr-un mesaj pe blogul sau ca si-a anuntat plecarea de la Mediafax – grupul media detinut de Adrian Sirbu – inca de la inceputul lunii octombrie, in timp ce dosarul sau a fost deschis de Parchet pe 2 decembrie, iar compania si-a cerut insolventa pe 26 noiembrie.
Este pentru prima oara cand Orlando Nicoara admite existenta unui dosar penal pe numele sau, fara a da insa amanunte. In presa online au aparut in ultima saptamana informatii pe surse despre faptul ca Parchetul general a deschis pe numele fostului sef Mediafax Grup un dosar penal pentru presupuse fapte de evaziune fiscala.