OTP Bank Romania va concedia 55 din cei 1.100 angajati ai bancii
OTP Bank Romania va concedia, anul viitor, 5% din cei 1.100 de angajati ai bancii, prima etapa a disponibilizarilor fiind programata pentru luna ianuarie 2009, ca urmare a centralizarii activitatii bancii, a declarat Laszlo Diosi, presedintele institutiei bancare, citat de NewsIn. El a mai spus ca reducerea numarului de angajati este determinata de strategia bancii pentru 2009 de a-si reorganiza liniile de afaceri asupra carora se va axa.
„Vom scadea numarul de angajati atat in sediul central, cat si in unitatile din retea, dar cele mai multe concedieri vor atinge departamentele de monitorizare, aprobare, casierie si back office, deoarece am centralizat o mare parte din activitatea noastra”, a spus Diosi, intr-un interviu acordat NewsIn.
Cei 55 de angajati vor fi concediati in doua etape, prima avand loc in ianuarie, dupa ce banca deja a anuntat respectivii salariati.
„Vrem sa ne concentram asupra liniilor de afaceri pe care stam mai bine decat alte banci si care ne pot aduce profit. Nu ne mai concentram asupra companiilor mijlocii, ne-am directionat atentia asupra intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), Internet Banking, Private Banking, depozitelor si unor proiecte majore”, a mai spus Diosi.
OTP Bank este interesata de achizitii in 2009 si vrea sa se extinda cu cel mult cinci unitati.
Cu toate acestea, OTP Bank Romania vrea, conform planului de afaceri pentru 2009, sa deschida cel mult cinci noi unitati, insa acestea se vor axa pe segmentul de companii, nu de clienti.
Presedintele sucursalei din Romania a OTP Bank a mai precizat, totodata, ca banca va reusi sa obtina profit pe intreg anul 2008, dupa ce trimestrul al treilea din 2008 a fost primul profitabil de la intrarea bancii unguresti pe piata romaneasca.