OUG: Companiile din industria de aparare vor putea utiliza pentru investitii 60% din veniturile obtinute prin valorificarea activelor
Guvernul a aprobat joi un proiect de Ordonanta de Urgenta prin care companiile din industria de aparare pot folosi 60% din sumele obtinute din vanzarea de active de catre operatorii economici din industria nationala de aparare. De aceasta masura pot beneficia operatorii economici care dispun de un plan de restructurare sau reorganizare aprobat in conditiile legii, carora li se lasa la dispozitie 60% din veniturile obtinute prin valorificarea activelor devenite disponibile, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Diferenta de 40% se utilizeaza pentru plata datoriilor catre bugetul de stat, finantarea activitatilor cuprinse in obiectul de activitate si alte cheltuieli. Vezi proiectul atasat.
Actul normativ aprobat joi modifica Ordonanta de Urgenta prin care se completeaza OUG 51/2015 privind unele masuri pentru realizarea de investitii la operatorii economici din industria de aparare.
„Este un moment de referinta al business-ului industriei apararii romanesti, industrie cheie, ce are nevoie de o pozitie pe piata ferma, puternica, cu echipamente moderne si concurentiale. Este o masura esentiala prin care industriei de aparare i se ofera un suport important, care are capacitatea reala de a o ajuta sa se dezvolte si sa redevina cu adevarat competitiva. Ministerul Economiei devine, astfel, partenerul principal al tuturor agentilor economici cu un plan sustenabil de crestere si dezvoltare si avem datoria morala de a-i sprijini prin toate mijloacele posibile, sa se inzestreze cu cea mai noua tehnologie, sa atinga standardele partenerilor nostri NATO”, a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.
„Prin acest act normativ, se creeaza premisele dezvoltarii unor programe de restructurare si eficientizare reale ale agentilor economici, care sa conduca la imbunatatirea situatiei economico-financiare, industria de aparare avand nevoie stringenta de investitii, la diminuarea semnificativa a platilor restante, la sustinerea anumitor programe specifice cresterii capacitatilor de productie in domeniul apararii”, informeaza Guvernul.
Potrivit acestuia, mMasura vizeaza, totodata, si crearea conditiilor necesare ca agentii economici din industria de aparare sa poata satisface necesitatile de inzestrare ale institutiilor din cadrul Fortelor Sistemului National de Aparare.