[P] Apple trece prin vremuri tulburi, însă sfârșitul este departe
Realinierea așteptărilor investitorilor Apple a trimis o undă de șoc pe burse. Tim Cook a afirmat că încasările Apple pe primul trimestru al anului fiscal 2019 vor fi mai mici cu cel puțin 5 miliarde de dolari. Cauza principală este China, unde cursul dolarului, încetinirea creșterii economice și noua reticență față de Statele Unite ale Americii nu au făcut din noul iPhone XS hitul pe care Apple și-l dorea.
Această veste a cauzat două lucruri: scăderea la bursă cu aproximativ 10 procente și creșterea imensă a articolelor care anunță decăderea gigantului american. Dacă prima este perfect de înțeles, a doua face parte dintr-un obicei vechi de mai bine de 20 de ani.
La mijlocul anilor 90, Apple se afla într-o cu totul altă situație. Cu o cotă de piață infimă și un Microsoft care cucerea întreaga lume, Apple încerca să se dezvolte în direcțiile care păreau profitabile. O gamă de produse extrem de încărcată, cheltuieli deloc sustenabile și campanii de marketing ce nu reușeau să exprime valorile Apple au adus compania la câteva săptămâni de faliment. Din acel moment, în ciuda creșterii spectaculoase, Apple a avut întotdeauna eticheta unei companii asupra căreia tronează falimentul.
În cazul de față, gestul lui Tim Cook, actualul CEO Apple, este o premieră pentru Apple și un motiv în plus ca presa să speculeze intens asupra viitorului sumbru al companiei. Însă Apple-ul de astăzi este complet diferit.
În ceea ce privește piața telefoanelor mobile, Apple acaparează majoritatea profitului (undeva la 80%), în ciuda faptului că se poziționează doar pe locul 3 ca volum de produse. Spre deosebire de majoritatea competitorilor, Apple generează venituri și după vânzarea unui iPhone. iCloud, Apple Music și App Store generează constant venituri în creștere impresionantă de la un trimestru la altul.
Apple recunoaște puterea serviciilor post-vânzare și, cel puțin în ultimii ani, a luat o serie de măsuri pentru a le face cât mai lucrative. Una dintre acestea este extinderea gamei de produse compatibile cu actualul sistem de operare. În cazul iOS 12, chiar și cei care încă dețin un iPhone 5S sau un iPad mini 2 se pot bucura de cele mai recente funcții și măsuri de securitate. Astfel, Apple urmărește fidelizarea clienților pe termen lung, astfel încât veniturile generate din servicii să reprezinte o bună parte din cifrele anuale de vânzări.
Analiștii au arătat că o cincime din clienții Apple trec la noile generații de telefoane. Așa că este normal ca Apple să mențină suportul software pentru o perioadă de 5 ani. În acest timp, fiecare dintre posesorii de iPhone și iPad se pot bucura de muzica și aplicațiile pe care Apple le pune la dispoziție.
În viitorul apropiat, subiectul discuției se va muta de la numărul de unități vândute la numărul de abonați. De aceea, pe termen lung, vestea dată investitorilor Apple nu contează aproape deloc.