[P] Bursele JTI pentru Jurnaliști ediția 2018-2019
Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri. Jurnaliștii care doresc să-și dezvolte cariera dincolo de agenda limitată a subiectelor locale au șansa de a-și consolida experiența profesională la nivel european. Ei se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 18 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Acest program încurajează pregătirea profesională în domeniul politicilor europene. Totodată, contribuie la înțelegerea modului în care acestea sunt abordate de către mass-media internaționale de profil.
Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:
– un training specializat, susținut în România de către experți în problematici economice și europene;
– o călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
– stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles; La încheierea fiecărei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.
La ediția 2018-2019 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
• Experiența profesională de minimum doi ani
• Vârsta de până în 40 de ani
• Abilități de comunicare în limba engleză.
Dosarul de înscriere va cuprinde:
• Curriculum Vitae
• Formular de înscriere atașat, disponibil și pe site-ul www.admediaconsult.ro
• Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
• Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.
Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2018 (inclusiv), cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Programul Bursele JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation / Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.
Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl, adresa: str. Erou Iancu Nicolae, nr. 103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190. Persoana de contact: Irina Apostol, tel : 0721201559, fax: 0318172768, e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro. Documentația electronică se va trimite și la adresa bursejti@admediaconsult.ro.