(P) Ce cred doi dintre premiatii la editiile anterioare despre concursul Reporter European?
Ajuns la o noua editie, concursul Reporter European este in acest moment in plina desfasurare. Jurnalisti si bloggeri deopotriva sunt asteptati sa inscrie in concurs materiale despre voluntariat sau despre reforma politicii agricole comune (PAC) pana la data de 30 noiembrie 2011.
Intrebati ce cred despre cele doua teme din acest an, doi dintre castigatorii editiilor precedente ale concursului Reporter European ne-au impartasit impresiile lor.
Ovidiu Amalinei, jurnalist economic la “Viata libera, Galati” si premiat de doua ori in cadrul concursului, declara: “Ambele teme sunt foarte generoase si lasa jurnalistului „un front de lucru” suficient de vast pentru a nu se simti ingradit in abordarea unui subiect anume. In ce ma priveste, data fiind si formatia mea de jurnalist economic, ma simt mai apropiat de subiectele ce tin de Politica Agricola Comuna. In mod particular, ca exemple de subiecte, sunt interesat de reechilibrarea sistemului de subventii pentru fermieri, de politicile de stimulare a fermelor de semisubzistenta si atragerea lor spre piata, sunt si proiecte realizate cu bani europeni care au avut rezultate formidabile. Unele subiecte le-am abordat deja, altele sunt in faza de proiect, cert este ca Politica Agricola Comuna este un filon aproape inepuizabil de subiecte ce asteapta a fi descoperite si puse in valoare. In acest context, concursul „Reporter European” are si un binevenit rol catalizator, un factor care ii va motiva in plus pe jurnalisti sa se apropie de o tematica atat de interesanta.”
La randul ei, Andreeea Orosz, jurnalista la Radio France International si premiata in 2009 pentru un reportaj cu privire la previziunile economice ale Uniunii Europene, considera ca “ambele teme sunt interesante. Pe reforma politicii agricole comune, m-as concentra pe asteptarile agricultorilor romani. Un reportaj la sat despre problemele cu care se confrunta, nevoile lor si explicatiile privind lipsa de implicare in dezbatere. PAC a fost in dezbatere publica, s-au asteptat propuneri, iar din partea Romaniei au venit pana intr-o suta. De ce? Au stiut, dar au preferat sa faca propuneri altii? Nu au stiut? Sunt cateva intrebari la care as incerca sa aflu raspunsul.”
In ceea ce priveste voluntariatul, Andreea adauga: “m-as concentra pe povestea unui voluntar in adevaratul sens al cuvantului. E o provocare sa-l gasesti, dar sunt sigura ca exista. In primul rand, in Romania, voluntariatul este de multe ori prost inteles: cel care cauta voluntari vrea sa gaseasca de fapt pe cineva dispus sa munceasca fara a fi platit. In al doilea rând, suntem tot mai putin dispusi sa ne implicam în comunitate.”
Cand vine vorba de motivatia care i-a determinat sa participe la editiile anterioare ale concursului, cei doi puncteaza atat importanta aducerii in dezbaterea publica a unor subiecte si politici europene care ne influenteaza viata de zi cu zi, cat si provocarea transpunerii lor in materiale atractive si interesante pentru cititori.
“Concursul Reporter European e o provocare pentru toti jurnalistii. A saptea tara din UE, dupa numarul de locuitori, Romania e departe de a-si face auzita vocea in spatiul comunitar. La patru ani de la aderare, avem in continuare reflexul de a ne apara, de a riposta la critici, de a nu avea o pozitie clara pe niciun subiect. Lipsa de initiativa a statului nu poate fi taxata de cetatenii sai decat in cunostinta de cauza.Eurobarometrele arata ca ne pastram entuziasmul legat de UE, dar nu stim mare lucru despre cum functioneaza. In realitate insa, ca reporter, am constatat ca eurooptimismul e inlocuit cu dezamagirea. Nici macar euroscepticism nu poate fi numit, pentru ca de fapt oamenii se simt inselati: in lipsa unei informari clare, cei mai multi romani asteptau ca odata cu aderarea, banii UE sa vina neconditionat. Nu doar ca nu s-a intamplat asta, dar opinia multora este ca mai nou suntem dati afara de peste tot (gandindu-ne la dreptul la libera circulatie si restrictiile impuse pe piata muncii in cele mai multe state europene). Ne simtim nedreptatiti, dar nu ne implicam deloc in discutii pe subiecte europene. Si asta in mare parte pentru ca orice tema odata lansata in spatiul comunitar pentru dezbatere, nu se regaseste in mass-media autohtona. In cel mai bun caz isi gaseste locul o stire de cateva randuri dupa ce decizia a fost luata. Si aici apare provocarea jurnalistica: in a scrie despre teme europene, de a informa si de a provoca la dezbatere, la a formula o opinie.
Tocmai de aceea cred ca toti jurnalistii care au abordat intr-un fel sau altul temele europene ar trebui sa participe la acest concurs. Pentru ca e o proba de foc pentru toti: in momentul in care Romania se va face remarcata prin cetatenii sai in propuneri pe subiecte europene aflate in dezbatere publica, vom sti ca am ajuns la un nivel de informare acceptabil.”, considera Andreea Orosz.
In opinia lui Ovidiu Amalinei, “jurnalistii care abordeaza in mod constant tematica europeana reprezinta, din pacate, un segment relativ restrans in peisajul mass-media. Este adevarat, tematica europeana nu este simpla, necesita cunostinte care depasesc uneori limitele imediate ale cotidianului. Acesta este poate si motivul pentru care in unele redactii mai persista ideea ca subiectele europene sunt oarecum „aride”. Concursul „Reporter European”, prin materialele premiate, a fost o buna oportunitate de a reaminti ca, in ultima instanta, politicile europene ne influenteaza viata de zi cu zi si ca „ariditatea” sau atractivitatea unui articol este o chestiune care tine mai degraba de iscusinta jurnalistului. In plus, „Reporter European” nu este un simplu concurs. El inseamna, desigur, recunoasterea valorii unor articole, un motiv de mandrie pentru castigatori, dar si o oportunitate pentru jurnalistii care scriu pe teme europene de a se cunoaste intre ei, de a schimba opinii, de a intari legaturile cu reprezentatii institutiilor europene si, nu in ultimul rand, de a realiza articole si mai bune, si mai interesante pentru cititori.”
Concursul Reporter European este organizat de Reprezentanta Comisiei Europene (RCE) si Biroul Parlamentului European in Romania. Premiile oferite in cadrul programului includ echipamente informatice utile in activitatea profesională a jurnalistilor, precum și oportunitatea de a efectua o vizita in statele membre sau la institutiile UE pentru intalniri sau interviuri cu oficiali ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European, reprezentanti ai autoritatilor nationale sau colegi din mass-media. Regulamentul integral al concursului ”Reporter European”, editia 2011, poate fi consultat aici.
„Nu imi ramane decat sa le urez succes concurentilor si – cine stie? – poate ca in viitor, intre doua articole, vom avea ocazia de a ne intalni si de a schimba opinii ca de la reporter european la reporter european.” – Ovidiu Amalinei, jurnalist economic la „Viata libera, Galati”, premiat de doua ori in cadrul concursului Reporter European: in 2008, pentru materialul intitulat “In santierul naval, integrare cu efect Katrina!” si in 2009, pentru reportajul european realizat la Nicoresti “Vin si EU la europarlamentare!”.