[P] Dedeman își schimbă logo-ul ca să atragă atenția asupra siguranței la locul de muncă
Anual, pe 28 aprilie se comemorează victimele accidentelor de muncă din întreaga lume, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății și Securității în Muncă. Cu România pe primul loc în topul accidentelor de muncă (conform unui studio Eurostat cu date din 2014), cel mai mare retailer de materiale de construcții din țară vrea să atragă atenția asupra fenomenului care duce la moartea a 7 din 100.000 de români.
- Cățelul Dedeman renunță la casca de protecție într-un demers de constientizare a importanței siguranței pe șantiere
Necesitatea avertismentelor este cu atât mai mare cu cât rata mortalității la locul de muncă este aproape egală cu rata mortalității cauzată de fumat.
Timp de o lună,Dedeman renunță la casca de protecțiede pe materialele de comunicare și ne arată că nici măcar cațelul lor iconic nu este imun în fața pericolelor de pe șantier. Materialele promoționale cu logo-ul clasic vor fi înlocuite temporar cu unele noi, care vor prezenta consecințele diferitor accidente care ar putea avea loc în cazul nerespectării regulilor de siguranță.
Campania Dedeman este îndreptată către persoanele care lucrează pe șantiere de construcții dar și cele care sunt implicate în diverse proiecte de renovare. Pericolul accidentării este la fel de mare în toate cazurile, iar casca de protecție poate literalmente să salveze vieți.
Pentru a oferi un impuls în această direcție, în dată de 28 aprilie aproximativ 8.000 de căști vor fi oferite cadou clienților care vor păși pragul magazinelor Dedeman din întreaga țară.
În plus, într-o secțiune dedicată campaniei, site-ul Dedeman prezintă mai multe detalii cu privire la măsurile de protecție pe care ar trebui să le respecte toți cei expuși la accidente de muncă pe șantiere. Totodată, clienții pot să acceseze și oferta variată de produse din secțiunea echipamente de protecția muncii.