[P] Diversitate prin simplitate sau despre cum poți avea tot timpul mașina dorită
A avea este de cele mai multe ori sinonim cu a cumpăra. Iar a cumpăra o mașină implică nu doar procesul de achiziție, ci și pe cele de mentenanță, respectiv cel mai puțin plăcut aspect al revânzării. Am fost obișnuiți să credem că te poți numi cu adevărat șofer doar atunci când te poți numi și proprietar de mașină.
Dar timpurile se schimbă, și odată cu ele se schimbă și dorințele și așteptările celor de la volan atunci când vine vorba despre scopul și utilitatea vehiculului pe care îl conduc. Mașina devine mai mult decât un simplu mijloc de transport, devine un instrument pentru accesarea unor noi experiențe, un facilitator al mobilității fiecăruia dintre noi, iar acest lucru se petrece fară a mai fi nevoie să ai în proprietate o mașină.
Decuplarea experienței șofatului de necesitatea deținerii unui autovehicul înseamnă accesul la o lume în care tu, șoferul, poți schimba, configura, modifica mașina pe care o conduci oricum și oricând iți dorești. Totul pentru a te asigura că ai flexibilitate maximă atunci când vine vorba despre mobilitatea ta.
Leasingul operațional pentru persoane fizice de la Porsche Finance Group Romania iți propune exact acesta diversitate prin simplitate:
1. Diversitate – Placerea de a-ți configura viitoarea mașină nu prea are egal. În general, ne gândim că ne putem bucura de acest lucru doar atunci când achiziționam o mașină, ceea ce nu este adevărat – leasingul operațional iți oferă ocazia de a-ți configura mașină exact așa cum dorești, fară însă a mai avea bătăi de cap cu revânzarea acesteia. Gama de mașini disponibile cuprinde toate modelele mărcilor concernului Volkswagen – Volkswagen, Audi, Skoda, SEAT și Porsche. Toate mărcile dispun de numeroase modele noi, de versiuni hibride sau electrice, dotate cu cele mai sigure și noi tehnologii din industrie.
2. Simplitate și rapiditate – La finalul perioadei contractuale returnezi maşina și iți poți alege un nou autovehicul. Serviciul presupune plata unei chirii lunare fixe, ce reflectă utilizarea. Costul lunar include și asigurarea CASCO, dar poți adăuga servicii suplimentare, precum pachete de întreținere, menite să iți ușureze și mai mult utilizarea mașinii. În plus, eviți timpul pierdut și birocrația asociate achiziției și înmatriculării mașinii, dar și procesului de revânzare al acesteia.
3. Flexibilitate – Contractul de leasing operațional se încheie pe o perioada cuprinsa intre 12 și 54 de luni. Perioada și rulajul anual pot fi ajustate și contractul recalculat după primele 12 luni, astfel încât acesta să reflecte exact nevoile clientului.
4. Transparență– Cât folosești, atât plătești, niciun leu în plus. Noul serviciu este configurat în jurul nevoilor individuale de utilizare ale clienţilor şi asigură o transparență totală a costurilor asociate mașinii. Chiria lunară se stabilește în funcție de perioada contractuală aleasă și de rulajul anual estimat și reflectă astfel exact utilizarea.