Sari direct la conținut

Pachetul de măsuri de 17,3 miliarde de lei: Ciucă anunță că s-a primit acord de la Bruxelles pentru a fi finanțate și cu fonduri UE

HotNews.ro
Nicolae Ciuca, Foto: Guvern
Nicolae Ciuca, Foto: Guvern

​Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi la Alba Iulia o veste primită de la ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care se află la Bruxelles, pe tema pachetului de măsuri de 17,3 miliarde de lei – ‘Sprijin pentru România’. „A discutat toate elementele de scheme de ajutor de stat și toate măsurile pe care noi le-am cuprins în pachetul social și avem acordul pentru ele”, a spus Ciucă.

  • „Pot să vă spun că înainte de a ajunge aici, la sediul Prefecturii, am avut o discuție telefonică cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care se află la Bruxelles.
  • A discutat toate elementele de scheme de ajutor de stat și toate măsurile pe care noi le-am cuprins în pachetul social și avem acordul pentru ele.
  • Deci, iată că ceea ce am decis la nivelul coaliției se va pune în practică, atât prin contribuția, prin asigurarea fondurilor de la bugetul de stat, dar și prin fondurile europene.”, a declarat premierul Ciucă.

Liderii Coaliției au decis luni, 11 aprilie 2022, într-o ședință desfășurată la Parlament, validarea programului Sprijin pentru România prin care lansează o serie de măsuri economice care au ca scop sprijinirea populației, a fermierilor dar și a IMM-urilor din industria alimentară.

Pachetul de măsuri are o valoare de 17,3 miliarde de lei, urmând a fi finanțat în proporție de 9 miliarde de lei din fonduri europene și cu 8,3 miliarde de lei din bugetul de stat, potrivit datelor prezentate la acel moment.

Din suma totală de 17,3 miliarde lei, 60% ar fi destinate investițiilor, iar 40% măsurilor de natură socială.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro