Păianjenii ar putea visa în timpul somnului, sugerează un studiu
Păianjenii care ziua sunt săltăreți și vânează, noaptea dorm și, poate chiar visează, arată un studiu care a detectat mișcări rapide și ritmate ale ochilor și comportamente care par a indica existența unor etape ale somnului.
Studiul, realizat prin monitorizarea comportamentului nocturn a unor păianjeni din specia Evarcha arcuata, a ajuns la concluzia că aceste nevertebrate se zvârcolesc noaptea, iar ochii li se mișcă rapid, ca și când ar avea somn de tip REM.
La oameni, somnul de tip REM (REM sleep) este cel cu vise și apare conectarea între ce ai învățat peste zi și ce este deja în creier, este un fel de networking. Are multe beneficii, copiii au parte de mult somn de tip REM, iar în această fază se interconectează noile lucruri descărcate în memorie pe termen lung cu restul regiunilor corticale și de aceea unii oameni spun că în somn au avut idei creative.
REM vine de la „Rapid Eye Movement”, fiindcă cercetătorii au observat că în această etapă globii oculari se mișcau cu viteză dintr-o parte în cealaltă pe sub pleoape. La bebeluși chiar și peste jumătate din somn este petrecut în REM, în timp ce la adulți media este 20-25%.
Daniela Rößler, de la Universitatea Konstanz, din Germania, a observat că păianjenii se zvârcoleau și săreau noaptea brusc, la fel cum face un câine sau o pisică în somn. Pentru acest studiu au fost filmați 34 de păianjeni pe timpul nopții.
Păianjenii studiați au șase ochi mai mici și doi ochi mai mari. Studiul a urmărit mișcările de retină la aceste arahnide și s-a constatat că sunt perioade mai lungi pe parcursul nopții în care mișcările se intensifică și durata crește, existând și o medie de 77 de secunde de mișcare retinală la 15-20 de minute.
Mai sunt pași de făcut pentru a dovedi că acești păianjeni chiar dorm, însă Barrett Klein, entomolog la University of Wisconsin-La Crosse spune că putem merge puțin mai departe și ne putem imagina că păianjenii au chiar vise.
„Îmi pot imagina o redare a amintirilor care le permite să rezolve o serie de probleme”, adaugă Klein. Păianjenii studiați, deși sunt mici, au creiere complexe raportat la dimensiuni și sunt vânători iscusiți, fac mișcări de mare precizie și unele studii susțin că își planifică traseul vânătorii. Acești păianjeni săltăreți pot lua, ceea ce oamenii de știință numesc „decizii strategice”.
Oamenii de știință cred că toate animalele dorm, dar este diferit modul în care somnul se petrece și mai ales ponderea din creier care este activă în timpul somnului. Mult mai complicat este să definești ce înseamnă animal care visează, însă faptul că animalele au perioade agitate de tip REM poate însemna că au și vise vizuale.
Studiul a fost publicat în revista PNAS cu titlul: Regularly occurring bouts of retinal movements suggest an REM sleep–like state in jumping spiders.
Surse: New York Times, National Geographic, phys.org