Sari direct la conținut

Palm, pierdere trimestriala sub estimarile analistilor. Asteptari mari pentru Pre

HotNews.ro

Palm, producatorul noului smartphone Pre, rival direct fata de iPhone 3G S al Apple, a raportat in trimestrul patru al anului fiscal 2009 (sfarsit la 29 mai) o pierdere neta sub asteptarile analistilor, gratie vanzarilor inregistrate de modelele mai vechi ale producatorului, informeaza Bloomberg. Palm a vandut 351.000 de terminale de tip smartphone in trimestrul mentionat, care s-a incheiat chiar inainte de lansarea Pre, peste estimarile grupului Goldman Sachs care prognozase vanzarea a 228.000 unitati.

Excluzand anumite costuri, trimestrul mentionat a adus Palm o pierdere neta de 40 centi pe actiune, sub estimarile a 20 de analisti Bloomberg care prognozasera o pierdere de 66 centi pe actiune.

Pre a fost lansat pe 6 iunie in incercarea Palm de a concura cu iPhone al Apple si de a reveni pe profit dupa doi ani de pierderi. Noul terminal cu touchscreen al Palm a fost apreciat in special pentru noul sau sistem de operare WebOS, care ar permite rularea rapida a aplicatiilor.

Pre a generat „un interes foarte ridicat” de la potentiali clienti companii, a declarat Jon Rubinstein, directorul executiv al Palm, citat de Bloomberg, iar Reuters il citeaza pe acesta spunand ca Palm incearca sa faca fata cererii care este „puternica si in crestere”.

Analistii estimeaza ca Palm ar fi vandut aproximativ 150.000 de terminale Pre pana acum, potrivit Reuters.

Conform rezultatelor financiare afisate de Palm, in perioada mentionata compania a inregistrat o pierdere neta ajustata de 53,4 milioane dolari, sau 40 centi pe actiune, fata de o pierdere neta ajustata de 23,9 milioane dolari, sau 22 centi pe actiune, in trimestrul similar al anului fiscal 2008.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro