Sari direct la conținut

Pană de curent de 12 ore în apropierea Palatului Parlamentului / Au stat în beznă inclusiv participanții la un summit pe teme energetice

HotNews.ro
Electricitate, Foto: Yupa Watchanakit | Dreamstime.com
Electricitate, Foto: Yupa Watchanakit | Dreamstime.com

​Unii consumatori din zona Parlamentului nu au avut curent timp de 12 ore, de aseară de la ora 21:00 până în această dimineață, printre ei fiind și o parte dintre participanții la un summit pe teme energetice care are loc în această perioadă la Palatul Parlamentului.

Durata penei de curent este una destul de mare, având în vedere că, potrivit PPC, compania care asigură distribuția de electricitate în Capitală, anul trecut o întrerupere a durat în medie 40-50 de minute/consumator.

„Din punctul de vedere al calității serviciului, Bucureștiul stă cel mai bine din țară, suntem destul de aproape de media orașelor europene, 40-50 de minute per client per an, în medie”, a precizat Mihai Pește, directorul general al Rețele Electrice din grupul PPC România, în urmă cu două săptămâni, când compania a finalizat modernizarea stației București Nord, cea mai mare din țară.

Afectat de această pană de curent a fost și un hotel de lângă Palatul Parlamentului, unde erau cazați foarte mulți dintre participanții la Solar Energy Bucharest Summit, organizat ieri și astăzi în clădirea Parlamentului.

PPC nu a precizat până acum care a fost cauza penei de curent și câți consumatori au fost afectați.

Dispeceratul Rețele Electrice a confirmat însă că este vorba despre o avarie în zonă care durează de aseară și care era planificată să se finalizeze inițial până la ora 23:00, apoi termenul a fost extins în această dimineață la ora 11:00.

UPDATE ora 10:40 „Echipele Rețele Electrice Muntenia au restabilit alimentarea cu energie electrică în zona str. Izvor, din București, afectată de un defect în rețea. În urma intervențiilor în teren și a manevrelor de la distanță prin sistemul de telecontrol a fost reluată alimentarea integral. Regretăm disconfortul resimtit de clienți”, a transmis compania, la solicitarea HotNews.ro.

UPDATE ora 13:40

Întrebat în briefingul de la finalul ședinței de Guvern dacă această pană de curent i se pare un lucru normal, ministrul de resort, Sebastian Burduja, a răspuns:

  • Categoric nu mi se pare normal, de aceea trebuie făcute investiții.
  • Acum două săptămâni, PPC a inaugurat stația electrică Nord de pe strada Braziliei, care deservește 70.000 de consumatori care nu vor mai avea astfel de probleme.
  • Noi încercăm să dinamizăm toate investițiile de acest fel din Fondul de Modernizare, unde avem un miliard de euro angajați cu distribuitorii în modernizarea rețelelor, modernizarea stațiilor, investiții în sisteme digitale.
  • Important este că nu sunt bani care vin din buzunarul românilor, ci din Fondul de Modernizare.

Citiți și Un bucureștean a stat anul trecut în beznă 40-50 de minute, în medie / Cât a costat modernizarea stației care alimentează Guvernul cu electricitate

Sursa foto: Dreamstime

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro