Sari direct la conținut

Panica pe burse: Londra, Paris si Frankfurt au inchis in scadere puternica. Depreciere si pe bursa din New York

HotNews.ro

Bursele internationale au inregistrat scaderi puternice miercuri, pe fondul panicii investitorilor la nivel mondial si in ciuda masurilor anuntate pentru iesirea din criza financiara. Astfel, bursele de la Londra, Paris si Frankfurt s-au depreciat masiv, dupa ce pietele din zona Asia-Pacific au suferit si ele caderi importante, influentate de haosul de pe Wall Street. Premierul britanic Gordon Brown a propus un plan european de salvare a sistemului financiar si a invitat toate statele UE sa i se alature. Marti, indicele Dow Jones a pierdut 5,11%, in timp ce Nasdaq s-a depreciat cu 5,80%.

  • Bursa de pe Wall Street a inchis pe rosu miercuri, in ciuda faptului ca Fed-ul si alte banci centrale au redus dobanzile cheie cu jumatate de punct procentual, intr-o actiune concertata, menita sa ajute bancile pentru a face fata crizei economice globale. Indicele Dow Jones a pierdut 189.01 puncte, sau 2.00%, pentru a inchide sedinta la 9258.10 de puncte. Indexul S&P 500 a pierdut 11.29 puncte, ajungand la 984.94 de puncte, in timp ce Nasdaq Composite s-a depreciat 14.55 puncte, sau 0.83%, pentru a se opri la 1740.33 de puncte..
  • Bursa de la Paris a incheiat cu o scadere de 6,39%, dupa ce, in cursul zilei, pierduse chiar si 8,18%, cel mai scazut nivel din decembrie 2003.
  • Indicele FTSE -100 al Bursei de la Londra a pierdut 5,18% in ciuda faptului ca guvernul britanic a anuntat in cursul diminetii de miercuri un plan de sprijinire a sistemului bancar din Regat, care prevede o recapitalizare de pana la 50 miliarde lire sterline (65 miliarde euro sau 87,5 miliarde dolari) si o linie de credit de 200 miliarde lire sterline (260 miliarde de euro) oferita de Banca Angliei. FTSE a inchis ziua la 4.366 de puncte
  • Indicele Dax al Bursei din Frankfurt a scazut 5,88%, dupa ce se depreciase aproape 7%, cea mai scazuta valoare din septembrie 2005 incoace.
  • Principalul indice al Bursei de la Bruxelles a scazut  cu 7,36%.
  • Bursa de la Viena a pierdut miercuri 8,71%.
  • In Turcia, indicele IMKB al Bursei de la Istanbul a inchis pe minus 2,50%, recuperand din pierderea de 6,72% din cursul diminetii, dupa ce marti a atins cel mai scazut nivel din istorie.
  • Bursele de la Moscova s-au inchis, miercuri dimineata, la doar 35 de minute de la inceperea sedintei, din cauza caderilor masive. Micex a pierdut 11,25%, iar RTS a cazut 14,35% in primele minute de la deschidere, scrie AFP.
  • Bursa din Arabia Saudita a pierdut joi dupa-amiaza 1,5% dupa ce se depreciase 7% in cursul diminetii, indicele sau ajungand sub 6.000 de puncte, pentru prima data in 52 de luni.
  • Bursa de la Cairo s-a depreciat cu 7,1%.
  • Bursa de la Tokio a inchis miercuri cu cea mai mare scadere din istorie intr-o singura sedinta (-9,38%). Pe Bursa de la Jakarta, tranzactiile au fost oprite pe o durata nedeterminata dupa indicele principal a cazut peste 10%.

ora 21:00 Planul european de salvare a sistemului bancar nu a fost deocamdata anuntat, cu toate ca presedintele francez Nicolas Sarkozy declarase, in cursul zile, ca planul va fi prezentat in cateva ore.

ora 16.20 Presedintii si premierii principalelor state afectate de criza financiara se vor reuni cit de curind posibil pentru a gasi masuri de contracarare a crizei financiare globale, a anuntat premierul britanic Gordon Brown.

ora 14.20 Presedintele Nicolas Sarkozy a anuntat ca Franta si presedintia UE lucreaza la un „raspuns global si coordonat” la criza financiara si ca planul va fi anuntat „in urmatoarele ore”.

ora 13.30 Operatorul Bursei de la Paris, Nyse Euronext, a decis sa suspende temporar masurarea indicelui CAC 40.

ora 13.15 Guvernul italian va adopta miercuri un decret de lege ce contine „masuri urgente pentru garantarea stabilitatii bancilor si a economiilor”.

ora 12.15 Ministrul italian al Economiei se va intalni miercuri cu patroni si directori de banci pentru a discuta masuri necesare in fata crizei financiare.

ora 11.40 Premierul britanic Gordon Brown propune un plan european de salvare a sistemului financiar si invita toate statele UE sa i se alature.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro