Sari direct la conținut

Papa Leon va primi la Vatican zeci de actori și regizori de la Hollywood / Care sunt filmele sale preferate

HotNews.ro
Papa Leon va primi la Vatican zeci de actori și regizori de la Hollywood / Care sunt filmele sale preferate
Papa Leon / Sursă foto: ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aproximativ treizeci de vedete de la Hollywood, printre care Cate Blanchett, Chris Pine și Adam Scott, se vor întâlni în weekend cu Papa Leo, a anunțat luni Vaticanul, conform Reuters.

La audiența specială de la Vatican, acordată de Papa Leon, primul papă originar din Statele Unite, vor participa și regizorii laureați cu Oscar Spike Lee, George Miller și Gus Van Sant.

Papa „și-a exprimat dorința de a aprofunda dialogul cu lumea cinematografiei… explorând posibilitățile pe care creativitatea artistică le oferă pentru misiunea Bisericii și promovarea valorilor umane”, se arată în comunicatul Vaticanului.

Evenimentele papale includ adesea cardinali de rang înalt, dar rareori vedete de la Hollywood.

Totuși, regretatul Papă Francisc a găzduit în iunie 2024, la Vatican, un eveniment dedicat comedianților, la care au participat realizatorii americani de late night show Conan O’Brien, Stephen Colbert și Jimmy Fallon.

Printre cei care vor lua parte la întâlnirea de sâmbătă cu Papa Leon se mai numără și actorii Alison Brie, Dave Franco și Viggo Mortensen, precum și regizorii Joanna Hogg, Tony Kaye și Julie Taymor.

Înaintea noului eveniment, Vaticanul a dezvăluit patru dintre filmele preferate ale Papei: „O viață minunată” (1946), „Sunetul muzicii” (1965), „Oameni obișnuiți” (1980) și „Viața e frumoasă” (1997).

Evenimentul de sâmbătă este organizat de biroul cultural al Vaticanului, ca parte a Anului Sfânt al Bisericii.

INTERVIURILE HotNews.ro