Sari direct la conținut

Parada clatitelor in statiunea aradeana Moneasa

HotNews.ro

Editia din acest an a Paradei Clatitelor a animat la acest sfarsit de saptamana statiunea aradeana Moneasa, situata la poalele Muntilor Codru Moma, cateva mii de oameni tinand sa participe la cea de a XVI-a editie a acestui eveniment traditional, potrivit Agerpres.

De-o parte si de alta a aleii din centrul statiunii au fost amplasate numeroase standuri cu produse traditionale romanesti, cu diferite produse alimentare, inclusiv traditionalele „haluske” (galusti fierte in abur) din Nadlac, dar atractia principala au fost standurile la care se preparau clatite cu diferite dulceturi, dar si cu ciocolata.

Cu prilejul acestui eveniment, Consiliul Judetean Arad a lansat „Strategia pentru Moneasa”, avand ca scop renasterea statiunii.

„Am decis sa nu mai amanam aceste dezbateri, de aceea am profitat de evenimentul de la acest sfarsit de saptamana pentru a-i invita pe cei interesati sa participe la discutiile pentru gasirea celor mai bune solutii pentru revitalizarea statiunii Moneasa”, a spus,cu acest prilej, Claudia Boghicevici.

La discutii au participat hotelieri, investitori, localnici, reprezentanti ai mass-media. Au fost de asemenea prezenti: prof univ dr Aurel Ardelean, presedintele Universitatii de Vest „Vasile Goldis” Arad, un foarte bun cunoscator al statiunii; primarul Aradului, Gheorghe Falca, in calitate de presedinte al PNL Arad; Doriu Sinaci, directorul Centrului Cultural Judetean Arad.

Au fost facute diferite propuneri, una dintre cele mai importante fiind cea legata de asfaltarea drumului de acces dintre Moneasa si limita judetului Bihor, traseu in lungime de circa sase kilometri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro