Medicul Khamis Elessi, specialist în neuro-reabilitare și medicină a durerii, trăiește în Gaza și a vorbit cu BBC despre teroarea din aceste zile.
„Oriunde mergi în Gaza vezi înmormântări, vezi moarte. Parcă te uiți la un film despre sfârșitul vieții pe acest pământ”, a afirmat doctorul.
Khamis Elessi spune că locuiește la etajul al patrulea al unei case din Gaza, dar când au început atacurile și-a mutat familia la fratele său, care stă la parter, pentru că la etajul al patrulea „întreaga clădire se mișcă de la dreapta la stânga și dintr-o parte în alta”.
Spune că nu a mai dormit de sâmbătă. „Nu poți să închizi ochii, copiii plâng și țipă, nu există electricitate, nu există internet, așa că simți că ai putea fi următorul: „Bomba ar putea fi deasupra casei tale”.
Atacul Hamas asupra Israelului continuă și duminică, organizația islamistă afirmând că încă are luptători în șapte orașe israeliene, pe care îi sprijină cu tiruri de rachete. Hezbollahul a intervenit și el în conflict, atacând duminică dimineață cu tunuri și rachete poziții din fermele disputate de la Shebaa, iar forțele israeliene au răspuns cu tiruri de artilerie și drone, asupra unor poziții ale grupării din Liban.
De asemenea, armata israeliană continuă să lovească poziții Hamas din Fâșia Gaza și luptele de eliminare a militanților islamiști de pe teritoriul său. Bilanțul la acest moment este de sute de morți și mii de răniți în fiecare tabără, plus mulți prizonieri.