Sari direct la conținut

Parcare „de lux” in centrul Clujului

Monitorul de Cluj

Ora 14, Piata Avram Iancu. Trafic nebun in centrul orasului. Sase taxiuri sint parcate in fata Teatrului National din Cluj-Napoca. Dintre ele, patru sint fara sofer. Dupa citeva minute, apare soferul unei masini, cu citeva foi in mina, sa ocupe locul din fata, de la volan. Minutele trec in nestire, potentialii clienti fac coada pentru a lua un taxi, dar ia-i pe soferi de unde nu-s. Dupa o ora, doua taximetre sint inca fara sofer.

Un barbat parcheaza si el masina cu cupola verde. Nu este singur, insa, ci insotit de o femeie. Ies amindoi agale din masina, cu citeva foi albe in miini, indreptindu-se spre cladirea Finantelor, la citiva pasi mai in fata. Dupa vreo 30 de minute, se intorc. Soferul recunoaste ca a avut unele treburi personale de rezolvat in tot acest timp.

„Unde sa parchez, daca nu aici?“, se intreaba, retoric, taximetristul.

Ora 16. Aceleasi doua taximetre sint, inca, fara sofer. Intre timp, s-au perindat zeci de taximetre prin parcare. Unele au asteptat cuminti clientii. Cele mai multe, insa, au putut fi zarite fara sofer. Fenomenul se repeta zilnic, si asta pe nervii oamenilor si pe parcarea municipalitatii.

Radu Marian, directorul Camerei Taximetrelor din Cluj-Napoca, recunoaste existenta acestei probleme. „Foarte multi soferi de taxi au activitati de decont la Finante, de multe ori masinile sint lasate pentru rezolvarea unor probleme“, spune acesta.

In opinia lui Marian, rezolvarea fenomenului, care se extinde, de altfel, la nivelul mai multor parcari din municipiu, ar fi o modificare a Legii Taximetriei, care sa spuna foarte clar ca este interzisa parcarea taxiului in parcarile special amenajate si lasarea de izbeliste a acestuia pentru mai mult timp.

Totusi, directorul Camerei Taximetriei spune ca, in aceste conditii, ar trebui sa existe si parcari suficiente in oras pentru ca taximetristii sa aiba unde sa parcheze. „Nu poti sa-i sanctionezi daca nu au o alternativa“, mai crede acesta.

Parcari insuficiente, taxiuri prea multe

In Cluj-Napoca exista aproximativ 450 de locuri de parcare si 3.800 de autorizatii de taxi eliberate. Locurile de parcare pentru taximetristi sint gratuite in baza impozitelor platite de taximetristi si pentru ca taxiul este considerat transport public.

Reprezentantii taximetristilor clujeni spun ca numarul de autorizatii trebuie sa fie de 2.000, si nu 6.000, cite a aprobat Consiliul Local printr-o hotarire din 2004.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro