Parcurile din Bucuresti se transforma in peisaje de poveste. Vezi unde poti sa mergi cu copilul de 1 iunie
De 1 iunie, Capitala se transforma intr-un taram de poveste. In cele mai mari parcuri din Bucuresti vor avea loc concerte, ateliere de creatie, targuri de dulciuri si jucarii, iar cei mici se vor vor putea intalni cu personajele din desenele animate si basmele preferate. Vezi unde poti petrece ziua de 1 iunie impreuna cu copilul.
Festivalul Copiilor in Parcul Herastrau
Incepand cu sambata 30 mai si pana duminica 31 mai 2015, Primaria Capitalei, prin Proedus, organizeaza, in parcul Herastrau, intrarea Charles De Gaulle, intre orele 10:00-18:00, o serie de spectacole oferite de copii talentati, show-uri de magie si de teatru, dar si plimbari cu ponei, carusel, trenulet, sfere plutitoare, desene pe asfalt, locuri de joaca gonflabile, ateliere de creatie, animatori speciali (face-painting, impletituri de par, eroi din povesti). De asemenea, vor fi organizate jocuri precum „Sotronul”, „Tara, tara vrem ostasi”, „Ratele si vanatorii”, „Tarile”, „Magarusul”, „Limbo” si multe alte surprize pentru cei mici.
Pe scena Festivalului vor avea loc o serie de super concerte oferite de C.R.B.L si Nicole Cherry – sambata, Andreea Banica si Connect-R – duminica. La sfarsitul evenimentului se vor lansa in aer peste 1000 de baloane colorate.
Parada elevilor
In data de 30 mai 2015 Proedus organizeaza si Parada Elevilor Bucuresteni pe traseul Piata Universitatii – Bd. Regina Elisabeta – Calea Victoriei – Bld. Natiunile Unite – Bld. Libertatii si Piata Constitutiei. Aflandu-se la cea de-a VI – a editie, Parada Elevilor Bucuresteni este o manifestare de traditie in peisajul scolar bucurestean, oferind un excelent prilej elevilor claselor VII – XII de a-si demonstra in mod creativ, original si civilizat apartenenta la scoala sau liceul unde invata. Anul trecut, la acest eveniment au participat peste 24.000 de elevi.
Programul de desfasurare alevenimentului:
– 19:00-19:30 – adunarea elevilor pe platoul de deasupra parcarii subterane din Piata Universitatii
– ora 19:30-20:30 – parada pe traseul stabilit;
– 20:30-23:00 concert Faydee si Vama in Piata Constitutiei.
Cismigiul Copiilor
In data 31 mai, Arcub va transforma parcul Cismigiu intr-un imens spatiu de joaca ce va intitulat Cismigiul Copiilor. Intre orele 11:00 si 21:00, cei mici sunt asteptati sa participe la o serie de spectacole de teatru, concerte, jocuri si concursuri, intr-un decor de poveste animat de clovni si magicieni, mimi si jonglerii. Aleile Cismigiului se vor transforma intr-un labirint al distractiei, iar vizitatorii vor fi asteptati cu surprize pe fiecare alee a parcului. Corabia Piratilor ii va transforma pe micuti in personaje indragite, iar Aleea Desenului le va oferi sansa sa isi exerseze talentul de a combina culorile. Nu vor lipsi momentele artistice de exceptie iar atelierele de creatie ii vor invata pe micuti sa confectioneze masti de animale si papusi traditionale, sa desluseasca maiestuoasa tehnica Origami si sa manuiasca instrumentele de percutie pentru a obtine cele mai frumoase sunete. De asemenea, acestia vor asculta povesti si vor fi pictati pe fata si coafati, pentru ca mai apoi sa participe la experimente vesele de stiinta, jocuri si concursuri atractive.
O lume de poveste la Palatele Brancovenesti
Intr-un decor de poveste, Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, pregateste copiilor un eveniment care se va desfasura pe parcursul a trei zile, ca-n povesti. In perioda 28-30 mai, la Palatul Brancovenesc din Mogosoaia vor fi invitati copii din gradinite, scoli si centre de plasament din Bucuresti.
Cei mici vor fi intampinati inca de la intrare de o multime de personaje indragite (Ariel, Tinkerbell, Aurora, Jack Sparrow, Elsa, Peter Pan, Flyn Rider, Pocahontas, Rapunzel, Yasmine etc ). Acestea ii vor indruma spre locurile de joaca special amenajate pentru ei.
Intreaga arie de distractie, ce va fi amenajata pe domeniul brancovenesc, va fi impartita pe mai multe zone de joaca. Nu vor lipsi jocurile copilariei: „Tara, tara vrem ostasi”, „ratele si vanatorii”, „aruncarea la tinta”, „stafeta”. De asemenea, cei mici vor putea juca minigolf, baschet, volei, bowling, badminton.
In acelasi perimetru in care se vor afla aceste jocuri, copiii vor putea sa-si testeze capacitatile de indemanare si ingeniozitate la urmatoarele ateliere de creatie :
– copiii vor putea picta cu nisip colorat personajele lor preferate, ei au libertatea de a alege din 15 culori pe care le considera cele mai potrivite, putand da, astfel, frau liber imaginatiei.
– cei mici isi vor crea, de asemenea, propriul puzzle dintr-o imagine din desenele Disney pe care o vor decupa si apoi o vor lipi pe un suport pentru a ajunge la forma finala a puzzle-lui.
Toata zona de joaca si distractie va fi decorata cu multe panouri, invitatii fiind pentru cateva ore, intr-un spatiu de poveste.
O alta surpriza pentru copii va fi si tombola unde se vor acorda premii si diplome pentru castigatorii concursurilor organizate in zona de joaca si distractie.
Festivalului International de Statui Vivante in Parcul Crangasi
Festivalului International de Statui Vivante va avea loc in perioada 30 mai – 1 iunie 2015, in Parcul Crangasi. Cu teme de inspiratie din cele mai variate – „Regina Maria a Romaniei”, „Love story”, „Menuet”, „Seductie”, „Santa Lucia” sau „Contele si Contesa”, statuile vor prinde viata prin intermediul actorilor Teatrului Masca.
Personaje indragite, costume spectaculoase si jocul memorabil al unor actori de exceptie vor face din Parcul Crangasi o adevarata sala de spectacole in aer liber.
Invitatii editiei din acest an sunt trupe din Portugalia, Ucraina, Olanda, Macedonia si Bulgaria. Deschiderea oficiala a evenimentului va avea loc sambata, 30 mai 2015, orele 17:00.
Programul este urmatorul:
– Sambata: 17.00 – 22.00
– Duminica: 16.00 – 22.00
– Luni: 16.00 – 22.00
Accesul publicului la eveniment este liber.
Ateliere de creatie, Targ de dulciuri si jucarii, jocuri si concursuri in parcurile Lumea si Oraselul Copiilor
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, sub genericul „1 Iunie cu Piedone”, Parcurile Lumea si Oraselul Copiilor vor gazdui evenimente special organizate de Primaria Sectorului 4, pentru a celebra Ziua Internationala a Copilului. Targul dedicat copiilor, ce isi va deschide portile inca de vineri, 29 mai.
In cadrul evenimentului, copii deveni eroii propriilor povesti in cadrul unor ateliere de creatie:
– Printesa Papiota ii asteapta pe copiii talentati si curiosi, sa se joace cu forme, culori si colaje de materiale pe fustite de tull si tricouri;
– DELACO, unde prichindeii vor putea gati, decora si degusta sandwich-uri reci cu branza;
– CEAINARIE, unde vor putea fi servite fresh-uri, ceaiuri de tot soiul, prajiturele si alte bunatati, totodata , invatandu-i pe cei mici bunele maniere ale servirii acestora. In cadrul aceluiasi atelier va functiona si un Spital de Jucarii, un punct de colectare a jucariilor stricate, concept de reutilizare a resurselor si de valorizare a persoanelor.
– SARIDA, unde copiii vor putea desena pe asfalt, vor picta, iar parintii pot castiga petreceri surpriza si alte ateliere de creatie, prin participarea la tombola;
– ARTIA, cu pictura pe apa in tehnica ebru, ce va permite libertatea de exprimare cromatica, unde cei mici isi vor putea testa spontaneitatea si imaginatia;
– PESTISORUL DE AUR, un pestisor al dorintelor, modelaj si pictura pe lut, unde copiii, cu siguranta vor avea cele mai nastrusnice idei.
Totodata, pe scena special amenajata va avea loc si competitia devenita deja traditie, „Miss 1 Iunie”, care va atrage atentia si va starni ambitia micutelor participante, de a-si demonstra, pe langa frumusete, si talentele artistice.
In Rotonda Parcului va mai fi amenajat un parc de distractii, cu carusel, trenulet, piscina cu bile si roata cu premii si surprize.
Pe 1 iunie, in intervalul 16.00 – 18.00, in „foisorul japonez” va avea loc cea de-a VI-a editie a spectacolului muzical – coregrafic intitulat O ZI DOAR PENTRU COPII, unde, prichindeii ce activeaza in cadrul Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu” Sector 4 vor sustine un spectacol cu cantece si dansuri indragite de cei mici. Spectacolul va fi presarat de jocuri si concursuri cu premii, animatie, face-painting si multe-multe baloane colorate.
In timp ce micutii sunt implicati in toate aceste activitati, parintii lor se pot relaxa in cadrul Targului Traditional Campenesc, unde vor putea servi felurite bunatati, de la sarmalute maramuresene, carne preparata la gratar si placinte calde cu brinza, la fructe de mare si dulciuri de casa, ce ii vor ademeni pe toti cei prezenti, oferindu-le ocazia ca, pe langa aprovizionarea cu produse proaspete din cadrul Targului, sa poata servi si masa in aer liber. In plus, acestia vor putea vizita si expozitia cu vanzare de produse mestesugaresti, suveniruri si articole lucrate manual.
Si in Parcul Oraselul Copiilor, Primaria Sectorului 4 ii asteapta pe vizitatori cu nenumarate surprize si jocuri de tot soiul.
Astfel, inca de duminica, 31 mai a.c., va fi dat startul distractiei! Incepand cu ora 16.00, micii artisti ce activeaza la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu” Sector 4, Centrul Casa Sperantei si Scoala de Muzica Crina Mardare Music Experience vor urca pe scena, in cadrul spectacolului intitulat „Cei mai Buni”.
De la formatii rock si solisti vocali, pana la dansatori, copiii vor prezenta un spectacol de muzica live, nivel la care au ajuns dupa ani de studiu si zeci de aparitii in concursuri nationale si internationale.
Totodata, luni, 1 iunie, incepand cu orele 17.00, cu sprijinul Radio Itsy Bitsy, va fi organizat „Show-ul prietenilor cantaciosi”, la care sunt asteptati peste 15.000 de prieteni ai radioului, cu multa distractie, dansuri, jocuri si personaje preferate.
Pe langa spectacolul muzical – coregrafic sustinut de cei 150 de copii care vor urca pe scena, micii spectatori vor avea prilejul de a colora cele trei animale uriase, aduse special pentru aceasta sarbatoare: o girafa, un elefant si o camila.
Intregului show se va alatura Nicu Alifantis, invitatul special care va veni cu proaspatul album cu muzica pentru copii, intitulat „Sotron”.
Intrare libera la Muzeul RATB
Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, parintii si bunicii le pot oferi copiilor o bucurie, aducandu-i in vizita la Muzeul RATB. Cei mici vor avea astfel ocazia sa cunoasca, iar parintii si bunicii sa-si aminteasca lumea veche a tramvaielor cu cai, a primelor bilete, tiparite in 1872, in mai multe limbi, a autobuzelor si troleibuzelor folosite de-a lungul anilor in Bucuresti.
De asemenea, copiii vor putea vedea o bogata colectie de machete de vehicule sau vor putea deveni, pentru cateva momente, mici conducatori de autobuz, pe simulatorul din dotarea muzeului. Intrarea este libera.
Muzeul se afla in Complexul Sportiv RATB, de pe Strada Trapezului nr. 4, sector 3 si este deschis intre orele 9:00 – 15:00.
Lectie demonstrativa Aikido la Carrefour Militari
Pentru a marca ziua de 1 iunie, „Asociatia pentru Andrei” organizeaza in intervalul 30 mai – 01 iunie, in cadrul Galeriei Comerciale Carrefour Militari, Sos. Bucuresti – Pitesti km11-12, Chiajna, activitati sportive si artistice, dedicate copiilor. Evenimentul se desfasoara in cadrul programului „Sportul schimba vieti” derulat de asociatie.
In toata aceasta perioada, copiii vor putea participa la ateliere diverse, atat sportive cat si artistice, sub supravegherea voluntarilor precum si de concursuri cu premii. Parteneri: Galeria Comerciala Carrefour Militari, Academia Aiki Seishin Ryu, Margele Boeme, Asociatia Sportiva Evo Tenis Club, A.N.P.C.P.P.S.Romania – InfoCons.
Programul activitatilor, sambata si duminica:
11.30 – lectie demonstrativa Aikido sustinuta de Academia Aiki Seishin Ryu
12.30 – lectie demonstrativa tenis copii
13.30 – „Povestea margelelor boeme” – curs de pictat margele
14.30 – modelaj baloane si face painting
In cursul zilei de luni, 01 iunie, incepand cu ora 13.00, copiii vor putea participa la ateliere de actorie.
Prin programul „Sportul schimba vieti”, Asociatia pentru Andrei isi propune deschiderea unui centru sportiv in care persoanele cu dizabilitati vor putea beneficia in mod gratuit, de recuperare fizica prin sport. Centrul va grupa specialisti in mai multe domenii sportive, de la arte martiale pana la recuperare medicala si va functiona 7 zile din 7, pe parcursul intregii zile, programele urmand a fi personalizate in functie de afectiune si de raspunsul la exercitii.