Sari direct la conținut

Parlament: Firmele vor putea să-și scadă costurile caselor de marcat

HotNews.ro
plen Parlament , Foto: AGERPRES
plen Parlament , Foto: AGERPRES

Deputații au decis, marţi, ca operatorii economici au dreptul să deducă din impozitul datorat contravaloarea caselor de marcat electronice fiscale. Cu 283 de voturi „pentru” și unul împotrivă, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege propus de USR care modifică Codul fiscal astfel încât toți operatorii economici să-și poată deduce din impozitul datorat statului, contravaloarea caselor de marcat electronice fiscale.

Astfel, operatorii economici – persoane fizice şi persoane juridice, plătitori de impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau impozit pe venit, după caz, beneficiază de această prevedere.

„Acestea sunt inițiative reale care pot ajuta mediul de afaceri, nu legi inutile pentru zile ale antreprenoriatului sau al comerțului electronic așa cum am avut și astăzi pe ordinea de zi, care nu fac decât să consume tot resurse de către stat din taxele și impozitele acestor mici antreprenori”, a declarat inițiatorul proiectului de lege, deputata USR Cristina Prună.

În prezent, dacă firma nu este plătitoare de TVA, casa de marcat nu este o cheltuială deductibilă.

„Este vorba de încă un proiect care să ajute mediul de afaceri. Pe lângă proiectul care a debirocratizat procesul de înfiinţare de firme noi, blocat la promulgare, şi proiectul de desfiinţare a birocraţiei inutile pentru declararea beneficiarului real, care e, de asemenea, la promulgare, avem acum un proiect care să ajute mediul de afaceri să facă faţă mai bine schimbărilor mult prea dese de legislaţie fiscală, care obligă firmele să îşi tot schimbe casele de marcat. O dată la câţiva ani, Ministerul Finanţelor cere firmelor să schimbe casele de marcat. Lucrul acesta a creat în anii precedenţi o durere destul de mare în mediul privat şi chiar haos. Prin urmare, noi propunem ca cheltuielile pentru aceste case să fie deductibile efectiv din impozitul datorat”, a explicat deputatul USR Claudiu Năsui.

Propunerea legislativă va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro