Sari direct la conținut

Parlamentari germani ii cer lui Mario Draghi sa se prezinte in fata Curtii Constitutionale

HotNews.ro

Membrii coalitiei politice la putere in Germania doresc ca presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, sa se prezinte personal in fata Curtii Constitutionale germane la 11 iunie pentru a prezenta pozitia institutiei sale privind salvarea euro, scrie vineri cotidianul Handelsblatt, relateaza AFP, citat de Agerpres.

Jorg Asmussen, membru al Comitetului executiv al BCE responsabil cu relatiile internationale si europene, ar trebui sa reprezinte Banca Centrala Europeana la aceasta audiere destinata sa se pronunte in detaliu in legatura cu Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul permanent de salvare a zonei euro, si Pactul bugetar european.

Or, in opinia anumitor membri ai Partidului Liberal Democrat (FDP) si conservatorii CDU/CSU ai Angelei Merkel, Mario Draghi trebui sa fie prezent in persoana la aceasta audiere.

‘Cu respectarea deplina a independentei Bancii Centrale Europene, va cer sa luati in considerare daca prezenta dumneavoastra inaintea celei mai mai inalte instante germane este posibila’, i-a scris lui Mario Draghi liderul grupului parlamentar FDP, Rainer Bruderle.

Subliniind ca banca centrala germana, Bundesbank, isi va trimite presedintele, pe Jens Weidmann, sa depuna marturie in fata Curtii, Rainer Bruderle a criticat faptul ca BCE nu trimite decat ‘un singur reprezentant’.

Potrivit Handelsblatt, Mario Draghi ar fi luat in calcul la un moment dat sa se prezinte personal la Curtea Constitutionala inainte de a abandona aceasta idee pentru a evita ca prezenta sa sa se transforme in ochii publicului intr-o confruntare intre el si Jens Weidmann, care a fost singurul membru al Consiliului guvernatorilor BCE care a votat impotriva programului de rascumparare a datoriei statelor (programul OMT) adoptat in septembrie

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro