Sari direct la conținut

Parlamentarii PSD si ALDE vor sa aprobe pe repede inainte infiintarea Fondului Suveran de Investitii, cu un capital social in numerar de 9 miliarde de lei, care va cuprinde 89 de societati atat profitabile, cat si pe pierdere

HotNews.ro
Societati din FSDI, Foto: Hotnews
Societati din FSDI, Foto: Hotnews

​​O initiativa legislativa privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii, semnat de 185 de parlamentari PSD si ALDE, a fost trimisa Senatului in procedura de urgenta. Ca noutate, parlamentarii puterii vor ca fondul sa fie format atat din companii profitabile la care statul este actionar, cat si din cele aflate pe pierdere. Intentia initiala era ca Fondul sa cuprinda 20-30 de companii profitabile. Acum, lista a fost extinsa la 89 de companii, iar capitalul social va fi de 9 miliarde lei in numerar. Potrivit proiectului, vor putea fi vandute actiuni si active, fara ca fondul sa se supuna legislatiei privind privatizarile. Nu este clar cum ar putea fi facute aceste vanzari daca fondul este exceptat de la legislatia privind privatizarile. Va avea un unic actionar, iar acesta va fi statul prin Ministerul Finantelor. Membrii Consiliului de Supraveghere al Fondului vor fi numiti de Parlament, cu mandat de 6 ani.

Fondul va fi format din participatiile statului la companii precum Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturi Bucuresti, Imprimeria Nationala, Nuclearelectrica, Electrica, Registrul Auto Roman, Portul Constanta, SALROM, Posta Romana, Romsilva, Metrorex, Aeroportul International Kogalniceanu, CEC, Eximbank, Tarom etc. De asemenea, sunt adaugate si participatii minoritare de la GDF Suez Energy, E.ON, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom etc.

Avand in vedere ca proiectul de lege vizeaza functionarea acestui fond mamut chiar din 2018, ne putem astepta ca dezbaterile parlamentare sa fie rapide si superficiale, astfel incat sa intre in vigoare pana la sfarsitul anului.

Un proiect privind in infiintarea unui fond suveran se afla in dezbatere publica si la Ministerul Finantelor. Insa, acesta prevede sigurarea unui capital varsat in numerar din veniturile din privatizare in suma de 1,85 miliarde lei, nu 9 miliarde de lei cum prevede proiectul parlamentarilor PSD si ALDE. De asemenea, proiectul de la minister prevedea ca fondul va fi format din participatiile pe care statul le detine la 27 de societati profitabile.

Propunerea legislativa prevede asigurarea unui capital social in numerar din veniturile din privatizare de 9 miliarde de lei, din care 50 de milioane de lei la constituire, restul urmand sa fie varsat in termen de 2 ani. Pentru formarea capitalului social sunt doua surse: aportul in natura (reprezentat de pachetele de actiuni detinute de stat la cele 89 de societati care se vor afla in portofoliul FSDI), precum si aportul in numerar de 9 miliarde lei.

Fondul va fi exceptat de la aplicarea prevederilor OG 64/2001 privind repartizarea profitului societatilor de stat. Mai exact, companiile profitabile nu vor mai distribui dividende la bugetul statului. Astfel, propunerea legislativa va avea impact negativ de mai multe miliarde de lei asupra veniturilor bugetului de stat incepand cu 2018. Numai din dividendele de la companiile energetice, statul reusea sa atraga la buget circa 2 miliarde lei.

La constituire, varsamintele aferente aportului in numerar vor fi de 50 de milioane de lei. Diferenta de capital social va fi varsata in termen de 2 ani de la constituire. Fondurile necesare acoperirii varsamantului in numerar vor fi alocate de catre Ministerul Finantelor din veniturile din privatizare in lei disponibile in soldul contului curent general al trezoreriei statului. Transferul acestor sume nu va influenta deficitul bugetar si datoria publica deoarece FSDI nu va fi clasificat in administratia publica.

  • Prevederi din initiativa legislativa: Vanzarile de actiuni sau active nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale si nici Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI) va fi organizat ca societate pe actiuni si va fi detinut pe toata durata sa de functionare de catre statul roman. Actionar in numele statului va fi Ministerul Finantelor. Autoritatea de Supraveghere Financiara va emite reglementari specifice privind activitatea FSDI.

Fondul va investi in diverse sectoare economice, prin participarea directa ori prin intermediul altor fonduri de investitii, singur sau impreuna cu alti investitori institutionali sau privati.

Sursele de finantare vor fi din dividende incasate de la societatile la care detine actiuni, din tranzactionarea de instrumente finaciare emise de alte entitati, din operatiuni cu instrumente financiare proprii, din vanzarea de pachete de actiuni din portofoliu si din imprumuturi, inclusiv prin emiterea de obligatiuni.

Deciziile privind managementul activelor si pasivelor FSDI vor fi luate de catre conducerea fondului, fara implicarea sau acordul actionarului sau al oricarei alte autoritati publice.

FSDI nu va putea incheia acte juridice care au ca obiect instrainarea de actiuni aduse ca aport in natura la capitalul social, daca printr-un astfel de act FSDI isi va pierde pozitia de actionar majoritar.

Pachetele de actiuni aduse aport la capitalul social al FSDI se transfera din proprietatea privata a statului in proprietatea privata a FSDI, acesta putand dispune liber de respectivele actiuni, in calitate de bunuri proprii.

In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii, Guvernul aproba prin hotarare valoarea capitalului social si numarul actiunilor, sediul social si identitatea primilor membri ai Consiliului de Supraveghere.

Intrainarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale si nici Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii. Vanzarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa se va realiza in conditii de piata, de transparenta si de competitivitate.

  • Sefi cu mandat de 6 ani si numiti de parlamentari

Va fi administrat in sistem dualist de catre un consiliu de supraveghere si un directorat. Consiliul de supraveghere va fi format din 9 membri, desemnati in baza urmatoarelor criterii de selectie: expertiza in domeniul financiar-bancar, experienta in administrarea de societati, integritate profesionala, buna reputatie. Acestia vor fi numiti dupa o procedura proprie de selectie transparenta, care va fi propusa de catre actionar si inaintata spre aprobare, prin hotarare, Parlamentului. Directoratul va fi format din 7 membri.

Fondul este exceptat de la aplicarea prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice.

Numirea primilor membri ai Consiliului de Supraveghere se va face prin hotarare a celor doua camere ale Parlamentului, la propunerea actionarului, pe o perioada de cel mult 18 luni, avand ca mandat numirea directorilor si organizarea Fondului.

Potrivit proiectului de act constitutiv, membrii Consiliului de Supraveghere vor avea mandat cu o durata de 6 ani, care poate fi prelungit. In schimb, membrii directoratului vor avea mandat pe o perioada de 4 ani. Primii membri ai Consiliului de Supraveghere vor avea mandat de cel mult 18 luni.

Fondul va intocmi si publica rapoarte trimestriale, semestriale si anuale, in Monitorul Oficial, pe pagina sa de internet si pe site-ul Ministerului Finantelor. Presedintele Consiliului de Supraveghere va prezenta anual celor doua camere ale Parlamentului, in sedinta reunita, pana cel tarziu la finalul lunii septembrie a anului urmator, un raport de activitate asupra gestiunii economico-financiara si investitionale a Fondului, precum si stadiul indeplinirii fiecarui indicator de performanta in parte. Conducerea fondului este responsabila de indeplinirea mandatului acordat in fata actionarului unic, iar in cazul neindeplinirii obiectivelor din mandatul acordat vor lua masurile corespunzatoare, in conditiile legii.

  • Cum va fi evaluat aportul in natura

Valoarea aportului in natura va fi stabilita prin metoda pretului de piata determinat ca medie ponderata a preturilor de tranzactionare inregistrate in ultimele 20 de sedinte de tranzactionare consecutive anterioare datei de 31 martie 2017, in cazul pachetelor de actiuni emise de societatile ale caror actiuni sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata sau pe un sistem aternativ de tranzactionare, in cazul carora in perioada de referinta mentionata s-au inregistrat tranzactii cu actiuni care sa reprezinte cumulat mai mult de 0,5% din totalul social al societatii. Evaluarea va mai putea fi facuta prin metoda activului net corespunzator valorii capitalurilor proprii evidentiate in situatiile financiare la data de 31 decembrie 2016, aprobate potrivit legii, in cazul celorlalte pachete de actiuni aduse ca aport in natura la capitalul social al FSDI.

Valoarea capitalului social initial va fi stabilit prin hotarare a Guvernului, in urma aprobarii de catre adunarile generale extraordinare anuale ale actionarilor a situatiilor financiare anuale incheiate la 31 decembrie 2016.

FSDI va contracta servicii de evaluare cu societati sau evaluatori autorizati.

Vezi aici initiativa legislativa

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro