Parlamentul continua masacrarea legislatiei privind guvernanta corporativa/ Dupa Tarom si alte companii de stat, si Complexul Energetic Oltenia a fost pus pe lista exceptiilor de la managementul corporativ
Senatorii PSD si ALDE au votat marti, in plen, propunerea legislativa care contine o lista cu zeci de societati si regii de stat la care managerii vor fi numiti doar politic, fiind exceptate de la principiile managementului profesionist. Inainte de a trimite initiativa legislativa in plen, senatorii din comisia economica si din comisia pentru dezvoltare economica au facut un raport comun pentru o lunga lista cu societati importante, printre care si Tarom. In plen, senatorii au decis sa adauge si Complexul Energetic Oltenia. Senatul este prima camera sesizata, astfel ca nu este exclus ca in Camera Deputatilor sa fie incluse si alte companii care vor fi conduse doar politic, fara a mai trece prin proceduri transparente de selectie.
Prin excluderea unor companii importante de pe lista firmelor obligate să respecte principiile managementului profesionist, parlamentarii incearca sa lase fara valoare OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa. De altfel, initiativa legislativa modifica exact aceasta ordonanta de urgenta.
In ceea ce priveste Complexul Energetic Oltenia, aceasta are membri in Consiliul de Supraveghere cu mandat de patru ani, selectati in baza OUG 109. Ramane de vazut cum vor opri partidele mandatele aflate in desfasurare, pentru a numi in loc manageri politici.
Initial, proiectul de lege viza doar Administratia Nationala de Meteorologie, care urma sa fie adaugata la cele doua exceptii prevazute deja in OUG 109/2011: Regia Autonoma „Rasirom” si Compania Nationala „Romtehnica”. Practic, ar fi urmat ca numarul exceptiilor sa creasca la trei. Insa, intr-una dintre sedintele de la comisii, senatorii PSD si ALDE au adaugat zeci de companii, acceptand o serie de amendamente.
In ultima sedinta din comisiile reunite a fost respins unul dintre amendamente, al senatorului ALDE Scarlat Iriza, care introducerea pe lista a Complexului Energetic Oltenia. In plenul Senatului de marti, senatorul Scarlat Iriza a cerut sa fie votat si acest amendament, sustinand ca in comisii a fost respins din greseala. Dupa solicitarea senatorului, a fost votat in plen favorabil si acest amendament. Astfel, a ajuns si Complexul Energetic Oltenia pe lista companiilor care nu vor mai fi supuse principiilor managementului corporativ.
Cum justifica Scarlat Iriza acest amendament? „In prezent, conducerea corporativa functioneaza defectuos in cazul Complexului Energetic Oltenia. Nu exista bani pentru investitii, firma de recrutare nu a selectat specialisti, unii din membrii directoratului nu au expertiza in domeniul energetic, guvernanta corporativa nu a avut efectele scontate procesul de conducere fiind ingreunat, lipsindu-i supletea”. Aceasta este motivarea oferita de Scarlat Iriza.
De precizat ca Executivul s-a opus formei actuale a initiativei legislative. Guvernul a avizat favorabil doar forma initiala care prevedea doar exceptarea Administratiei Nationale de Meteorologie. Motivul pentru includerea Administratiei Nationale de Meteorologie este ca „desfasoara activitati de interes national si activitati cu specific pentru aparare si securitate nationala, avand ca scop asigurarea protectiei meteorologice a vietii si bunurilor”. Initiatorii sunt Daniel Constantin (deputat ALDE), Ioan Munteanu (deputat PSD), Doina Silistru (senator PSD), Constantin- Ciprian Serban (deputat PSD), Alexandru Rotaru (deputat PSD), Ioan Dirzu (deputat PSD), Ioan Stan (senator PSD) si Florica Ica Calota (deputat ALDE).
Profitand de aceasta initiativa legislativa, senatorii din comisia economica au venit cu un amendament, adaugand o lista cu zeci de companii. Unele dintre ele nu au nicio legatura cu motivatia amendamentului: „Acesti operatori economici, pe langa activitatea economica pe care o desfasoara in conditii de piata, trebuie sa asigure si sarcinile la mobilizare sau razboi, indiferent de rentabilitatea acestor activitati”. Senatorii dinn comisii invoca prevederile art. 346 alin 1, lit. b din Tratatul privind functionarea UE: „orice stat membru poate lua masurile pe care le considera necesare pentru protectia intereselor esentiale ale sigurantei sale si care se refera la productia sau comertul cu armament, munitie si material de razboi”.
Insa, sunt adaugate companii care nu se ocupa nici cu productia si nici cu comertul cu armament, munitie si material de razboi. Iata lista senatorilor: Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Regia Autonoma „Administratia Protocolului de Stat”, Tarom, companiile de apa, Societatea IAR S.A., Romaero S.A., Avioane Craiova SA, IOR SA, Uzina Mecanica Orastie, Santierul Naval Mangalia S.A., Romarm si filalele sale, Societatea Mecanica Bucuresti S.A, Societatea Automecanica Moreni SA, Societatea Mecanica Mija SA, Societatea Uzina de Produse Speciale Dragomiresti, Societatea Electromecanica Ploiesti, Societatea Uzina Mecanica Plopeni, Societatea Metrom SA, Societatea Carfil, Societatea Tohan, Fabrica de Pulberi Fagaras, Pirochim Victoria SA, Uzina Mecanica Sadu, Uzina Mecanica Cugir, Societatea Arsenal Resita, Regia Autonoma Tehnologii pentru Energia Nucleara (RATEN) si institutiile de credit prevazute de OUG 99/2006.
Institutiile de credit precum CEC Bank si Eximbank au fost deja exceptate, la sfarsitul lui martie, de catre Guvern, printr-o Ordonanta de Urgenta.
Vezi aici si atasat raportul comun al comisiilor din Senat cu toate explicatiile parlamentarilor la amendamente.