Sari direct la conținut

Parlamentul European a votat pentru reducerea cu 60% până în 2030 a emisiilor de carbon

HotNews.ro
Emisii CO2, Foto: Profimedia Images/Global Warming Images/Alamy
Emisii CO2, Foto: Profimedia Images/Global Warming Images/Alamy

​Parlamentul European a votat marţi în favoarea unui obiectiv obligatoriu juridic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, conform rezultatelor votului, făcute publice miercuri, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Actualul obiectiv al UE pentru 2030 este o reducere a emisiilor cu 40%. Europarlamentarul român Cristian Bușoi consideră că votul Parlamentului European a fost dat într-o „notă exagerat optimistă și, pe alocuri, chiar populistă”.

Obiectivul aprobat de Parlamentul European este mai ambiţios chiar și decât reducerea netă a emisiilor cu cel puţin 55% până în 2030 propusă de Comisia Europeană.

Pentru a face asta, Parlamentul va trebui să cadă de acord asupra ţintei cu statele membre ale UE, care sunt divizate în legătură cu cât de ambiţios ar trebui să fie obiectivul.

Experţii spun că o diminuare cu 55% până în 2030 este efortul minim necesar pentru a permite UE să-şi urmeze planul de a ajunge la o neutralitate climatică până în 2050, punând ferm emisiile din UE pe un traseu care, dacă va fi adoptat la nivel global, ar limita încălzirea globală la niveluri sigure.

Pentru România va fi dificilă atingerea acestei ținte aprobate de Parlamentul European, mai ales că perioada de referință nu este deloc avantajoasă. România spera să obținăanii 1987-1988 ca perioadă de referință, deoarece atunci industria românească era cea mai poluatoare. În 1990, începuse deja căderea industriei, ceea ce înseamnă că și nivelul de poluare era mai scăzut. Pentru România înseamnă în primul rând să renunțe la producerea energiei pe bază de cărbune și înlocuirea acesteia cu „energie verde”.

Reducerea cu 60% a emisiilor de carbon până în 2030 este exagerat optimistă, a declarat Cristian Bușoi, președinte al Comisiei pentru Industrie și Energie din Parlamentul European.

„Cred că obiectivul Comisiei Europene, care este susținut de România și justificat printr-un studiu de impact – care ne-a arătat o radiografie exactă a economiilor de pe teritoriul Uniunii și posibilitățile existente – de a merge către o țintă realistă: reducerea emisiilor cu 55% ar fi fost mult mai fezabil”, a spus Bușoi.

Potrivit acestuia, ținta de 55% ar fi creat mai puțină presiune pe economiile europene, ar fi reprezentat un pericol mai mic în a pierde locurile de muncă și a pierde competitivitatea Uniunii în competiția globală cu țări care nu și-au propus obiective atât de ambițioase.

„Este vital ca UE și România să respecte țintele pe care ni le-am asumat prin Pactul Verde European – Green Deal. Este imperios necesar să reducem emisiile de gaze cu efect de seră, să transformăm sectorul economic și sectorul energetic al Uniunii. Dar trebuie să ne asumăm obiective realiste, fezabile. Nu trebuie să uităm că este un proces de durată, care necesită investiții mari pentru adaptarea economiilor statelor membre la aceste cerințe”, a mai spus Bușoi.

Acesta consideră că exagerările și țintele intermediare nerealiste pun în pericol nu doar funcționarea optimă a unor ramuri din economia europeană, ci chiar obiectivul final de a transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro