Sari direct la conținut

Parlamentul European evalueaza, pana in primavara lui 2015, progresul negocierilor TTIP

HotNews.ro
Parlamentul European, sediul din Strasbourg, Foto: Parlamentul European
Parlamentul European, sediul din Strasbourg, Foto: Parlamentul European

Parlamentul European va evalua progresele inregistrate de echipele Comisiei Europene si guvernului SUA in negocierile pentru viitorul Parteneriat transatlantic pentru comert si investitii (TTIP), iar in martie 2015 legislativul UE urmeaza sa adopte o rezolutie privind evaluarea.

Potrivit unui comunicat emis, vineri, de Comisia de comert international (INTA) a Parlamentului European, decizia de a face aceasta evaluare a fost luata de grupurile politice ale PE reprezentate de catre coordonatorii lor din cadrul INTA.

Exista un acord pe ambele maluri ale Atlanticului ca avem nevoie de un suflu nou in negocierile TTIP. Este responsabilitatea noastra, ca reprezentanti alesi democratic, sa ne exprimam pozitia si viziunea fata de aceste negocieri, pentru a asigura un nou inceput de succes„, a declarat, vineri, presedintele comisiei europarlamentare INTA, Bernd Lange (Germania, S&D).

De aceea, vom iesi curand cu o noua pozitie, tinand seama de progresele realizate pana in prezent, de contributiile adunate in consultarea publica privind rezolvarea litigiilor state-investitori (ISDS), precum si de planurile comisarului european pentru comert Malmstrom referitoare la un nou inceput in discutii„, a adaugat socialistul german.

Lange, care este raportor permanent al Parlamehtului European pentru TTIP, va coordona si noua rezolutie de evaluare a negocierilor UE-SUA pentru acordul transatlantic de liber-schimb.

Comisia INTA va examina punctele de vedere ale noului comisar european pentru Comert privind negocierile transatlantice. Cecilia Malmstrom este asteptata sa-si prezinte prioritatile la urmatoarea sedinta a comisiei europaramentare INTA, din decembrie 2014.

Rezolutia condusa de comisia INTA va lua in considerare si avize ale altor comisii ale Parlamentului European, cu accent pe aspectele sectoriale care fac obiectul TTIP.

Votul in plenul PE asupra rezolutiei este prevazut orientativ pentru martie 2015.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro