Parlamentul i-a validat pe Claudiu Saftoiu in functia de presedinte TVR si pe Ovidiu Miculescu la sefia Radioului public
Parlamentul i-a validat, marti, pe Claudiu Saftoiu in functia de presedinte-director general al TVR si pe Ovidiu Miculescu in pozitia de presedinte-director general al Radioului public. Claudiu Saftoiu, propus de PNL in Consiliul de Administratie al TVR acum o saptamana, a fost atunci validat ca membru al noului CA, dar parlamentarii nu au mai avut cvorum sa-l desemneze presedinte. Ovidiu Miculescu, membru in CA al SRR din partea PSD, a fost propus de membrii Consiliului ca presedinte al institutiei si a fost, apoi, validat in Comisiile de Cultura.
UPDATE „Voi garanta impartialitatea politica in procesul redactional din Televiziunea romana”, a declarat Claudiu Saftoiu, la scurt timp dupa ce a depus juramantul in Parlament. Claudiu Saftoiu:
- TVR inregistreaza cea mai dramatica scadere din ultimii 20 de ani. Suntem la capatul unui drum care a esuat. Am speranta ca suntem la capatul unui nou drum
- Voi demara un audit de profunzime, de personal si economic. De la concluziile acelea vom elabora o strategie de redresare
- E efectiva demisia la PNL Gorj
- Voi garanta impartialitatea politica in procesul redactional din televiziunea romana.
- Nu va exista nicio posibiulitate ca lupta politica din acest an sa capete aspecte de politizare sau de influente de orice fel.
- La votul pentru Ovidiu Miculescu au participat 243 de parlamentari dintr-un total de 435, inregistrandu-se 235 de voturi pentru si 8 impotriva. La votul pentru Claudiu Saftoiu au fost 270 de voturi valabil exprimate, dintre care 265 pentru si 5 impotriva.
Parlamentarii liberal democrati nu au participat la vot.
- Acum o saptamana, Camerele reunite ale Parlamentului au votat noul CA al TVR, care nu include niciun membru PDL. Claudiu Saftoiu, propus de PNL, a fost nominalizat de membrii CA ca presedinte-director general. Nominalizarea a fost atacata, verbal, de un alt membru CA care aspira la conducerea Consiliului de Administratie, Valentin Nicolau. Nicolau si-a reluat criticile la adresa lui Saftoiu, dar si a altor membri CA – Lucia Hossu Longin, Sorin Burtea – intr-un editorial intitulat „Memorialul Furaciunii la TVR – Televiziunea de contra-informatii„
- In cele din urma, Claudiu Saftoiu nu a mai putut fi validat de Parlament in functia de presedinte, din lipsa de cvorum, iar Mediafax cita atunci surse parlamentare potrivit carora cei mai multi absenti dintre parlamentarii puterii au fost inregistrati in randul social-democratilor, nemultumiti ca USL l-a sustinut pe Saftoiu la sefia TVR. Si atunci, ca si astazi, democrat-liberalii nu au participat la vot si chiar au anuntat ca vor contesta alegerea noului CA al TVR la Curtea Constitutionala.
- Vezi mai multe despre votul din 26 iunie
Vineri, Valentin Nicolau nu a participat la prima sedinta a Consiliului de Administratie al TVR, dupa cum spunea pentru HotNews.ro Lucia Hossu Longin, care a prezidat sedinta in calitate de decan de varsta al Consiliului, in absenta unui presedinte validat de Parlament.
La Radioul public, Ovidiu Miculescu il inlocuieste pe Andras Demeter, membru al CA al SRR din partea UDMR, care si-a anuntat vineri demisia. Miculescu, membru in CA din partea PSD, a fost nominalizat la sefia CA de catre membrii Consiliului si a fost validat, marti dimineata, in Comisiile de Cultura.