Partea nevazuta a deputatului Nistor
Despre deputatul Vasile Nistor bacauanii nu prea au auzit. De fapt, nu au auzit aproape deloc. Omul insa s-a dezvoltat usor, usor si a ajuns deputat. Cand spui deputat aproape ca te umpli de respect. Dar, iata! Vine investitorul fantastic, un anume domn Nistor, care pretinde ca se bate cu mana pe burta cu toti oamenii de bine, incercand marea cu degetul. Din sterila incercare i-a iesit ceva.
Niste mici societati. Vali&Lau, Media S, Dravidian, Sotis, BAT SERV, BAT TRANS, Nistrad, Triptic Star sunt firme declarate de deputat in declaratia de interese pe care a fost obligat prin lege sa o semneze pe propria raspundere. Sunt firme in care Nistor nu apare nici macar cu un pseudonim.
Pentru a eluda declaratia de interese, deputatul democrat (vorba sa fie!) s-a folosit de o stratagema ieftina. Si-a trecut toate societatile pe numele unor terte persoane. Apar in aceste scripte rude, prieteni, amici, parteneri de afaceri sau oameni carora Nistor le-a cedat dreptul de exploatare a acestor ghesefturi.
Este cazul sotiei, Maria Nistor, partenerului de afaceri, fost director al Fondului Proprietatii de Stat, Constantin Draganuta sau actualilor angajati de incredere ai celui innebunit dupa deputatie: Bogdan Ghica, Rotaru Gheorghe, Tudorita Lungu, un anume Popoi si altii.
Nistor, mincinos?
Desi a vrut sa fie discret, nu i-a iesit. Declaratia de interese este falsa. In afara firmelor pe care Nistor le-a declarat, mai sunt si altele. Firme pe care omul platit din banii nostri le-a trecut sub tacere. Le-a inregistrat la Fisc, dar a omis, insignifiant amanunt, sa le inregistreze pe declaratia de interse pe care a semnat-o fara sa-i tremure mana. Hartoagele insa vorbesc.
Societati precum BAROPET, PETROSERV, ILBA, ROMTRAN Roman, BAT Moinesti, sunt tot ale domnului (chiar daca nu figureaza in acte) care ar vrea sa mai reprezinte judetul la cascavalul deputatiei. Si aici oamenii bagati la inaintare sunt tot cei implicati in firmele declarate.
Asa se face ca Ilba este administrata de Constantin Draganuta, Baropet de un anume Claudiu Balan, BAT Moinesti de consilierul local din Buhusi, Gheorghe Apostu, Petroserv de Maria Nistor si Romtran Roman de un individ numit Marin Puiu. Din intamplare, deputatul pe care bacauanii l-au votat fara incetare din 1990 si pana acum a uitat sa treaca o alta societate cu care se mandreste.
Este vorba aici de societatea care editeaza ziarul de pe plaiuri bacauane, pe care l-a cumparat in vara lui 2003. Societatea Confluente, cu sediul in Bucuresti, caci despre ea este vorba, i-a fost incredintata unicei sale fiice, Andreia Nistor.
Insa, omul care taie si spanzura dupa bunul sau plac este nimeni altul decat deputatul Nistor, care, potrivit spuselor sale, a „fost mandatat de fiica sa sa se ocupe de ziar”.
Pentru a avea spatele presei, adica pentru a-si simti urechile placut gadilate de melodiosul zumzet al scriiturii, taicuta Nistor si-a facut bagajele si a pornit-o spre Italia, de unde, dupa cum si-a jurat in mustata, avea sa se intoarca cu o ditamai tipografia, ca sa aiba si ziarul lui calitate. Drumul spre taramurile meridionale a fost calcat si de fiica Andreia.
Cei care au insotit-o isi amintesc fala odraslei cand aceasta a putut arata la aeroport pasaportul de demnitar. Deh! Drumurile au fost insa fara succes, tipografia refuzand sa vina la Bacau, din cauza zgarceniei de care da dovada, de fiecare data, omul cu patru mandate de ales al neamului.
Deputatul si familia lui s-au vazut nevoiti sa se multumeasca numai cu revederea unor dragi prieteni plecati in strainatate pentru ca, probabil, s-au saturat de politica din Romania.
Paravanul SRI
Nici activitatea in Comisia pentru Controlul Parlamentului asupra activitatii SRI, acolo unde este secretar, nu prea apare. Daca apare, deputatul Nistor sta la mijloc.
Marturie sta un articol de presa aparut in august 2002, articol care facea referire la faptul ca „deputatii din Comisia parlamentara de Control a Serviciului de Informatii Externe au modificat initiativa legislativa privind statutul ofiterului de informatii.
Noul act normativ a fost initiat in luna aprilie 2002 de presedintele comisiei SRI, deputatul Ion Stan de la PSD”… „Totodata, comisia SRI a avizat si proiectul legii sigurantei nationale. Proiectul apartine mai multor membri ai comisiei SRI”… „Reprezentantul PD in comisia SRI, Vasile Nistor, s-a abtinut de la votul ambelor proiecte.
Nistor a declarat ca in ambele texte exista prevederi prea restrictive, deoarece incalca in unele puncte drepturi fundamentale ale omului, motiv pentru care PD va avea pozitii bine precizate la dezbaterea celor doua initiative la nivelul comisiilor si in plenul Camerei Deputatilor.
Nistor, care este secretar al comisiei SRI, a semnat totusi cele doua avize”, sunt fragmente din articolul respectiv, care devin probe in cele aratate…
In fata lupi, in spate mielusei
Chiar daca se bat cu pumnul in piept ca nu mai suporta regimul impus de mamutul PSD, democratii au aratat in repetate randuri ca numai gura este de ei. De altfel, nu este ratata nici o ocazie pentru a fi aruncata in fata varianta prin care democratii nu prea pot spune multe pentru ca, vezi Doamne, sunt in opozitie.
„De fiecare data a rezultat putinatatea mijloacelor pe care le avem la indemana, deocamdata. Asta este. Alegerile din 2000 ne-au trimis la penitenta, cu genunchii pe coji de nuca si interventiile noastre sunt tratate asa cum sunt tratate.
Pe de alta parte mijloace logistice sau umane la Parlament nu avem, pentru ca, fiind in opozitie nu sunt prea multe chestiuni la indemana”, a declarat un alt deputat al PD, din Bucuresti, Canacheu Costica. „Cat priveste activitatea deputatului Nistor, nu prea am idei in detaliu. Activitatea parlamentara nu se rezuma numai la interventii.
In ceea ce priveste activitatea de la nivelul sucursalei judetene, este foarte dificil intr-un mediu atat de ostil, asa cum este cel de la Bacau. Nu am participat la o analiza directa a organizatiei de Bacau”, a adaugat Canacheu.
Totusi, deputatul ne-a asigurat ca Vasile Nistor este extrem de activ, numai ca o face in cadru „intim”, adicatelea intre ei, de la deputat la derutat, pardon, deputat. Noi, ca locuitori ai urbei, suntem mandri ca Vasile Nistor este cunoscut macar de colegul lui de partid. Tot e o realizare, domnule.
Nistor a iesit la atac
Ramona JITARU
Deputatul Nistor a inceput sa ne ameninte. Nu in fata, pentru ca nu are curajul. Si-a pus unul dintre „consilieri” sa faca treaba murdara. Nu el a fost cel care a sunat si a chemat la raport conducerea GAZETEI, ci aghiotantul.
Mai mult decat atat, deputatul PD a amenintat, prin „portavoce”, ca ii va da in judecata pe cei care au spus adevarul despre datoriile pe care le are de achitat la bugetul de stat. „Domnul Nistor a venit cu niste avocati de la Bucuresti, pentru ca nu este corect ceea ce faceti.
Ar fi mai bine sa veniti ca va asteapta la el in birou”, a declarat telefonic aghiotantul deputatului. De mentionat este faptul ca suparaciosul se afla la sediul de pe Calea Romanului nr. 5, adresa la care figureaza redactia ziarului pe care il administreaza in numele fiicei sale si alte societati pe care a binevoit a nu le trece in declaratia de interese.
Daca tot mai avem cateva caractere pana se termina spatiul dedicat acestui personaj controversat al urbei, pe care il vom face vedeta la cat vom scrie despre el, il anuntam pe domnul deputat Vasile Nistor, presedinte la atatea comitete si comitii, ca nu ne temem nici de gasca lui de avocati, nici de vocea sugrumata a fostului nostru coleg pus pe cearta. Si inca ceva, ca ne sta pe suflet.
Noi, GAZETA, nu avem in fire raspunsul la apel. Tocmai de aceea, nu vom sari ca arsi cand cineva ne va chema la sapuneala. Daca vroiam sa facem astfel de dusuri scotiene, ramaneam de unde am plecat. Sau ne inrolam benevol pentru Nigeria. In cazul in care domnul deputat vrea sa ne felicite ori ba, sa o faca personal, ar fi a doua noastra recomandare.
Adica sa puna frumusel mana pe telefon si sa ne sune el pe noi, daca are ceva de spus. Numerele noastre se gasesc in caseta redactionala. Este interesant sa-ti faca altul treaba, dar nu denota barbatie, sange in vena. Poate ca Vasile Nistor n-are nici de unele? Noi doar ne intrebam…