Partide „numarate”, politicieni K.O. (de Tom Gallagher)

Merita examinate acele forte politice inca interesate a-l mentine pe Calin Popescu Tariceanu in fruntea Guvernului – altele decat cercurile liberale. De constatat o trasatura comuna: perspectivele lor politice se dovedesc aproape nule, fie din cauza lipsei de performanta, fie pentru ca oricum au intrat in Parlament prin fel de fel de tertipuri.

Cele mai multe din aceste formatiuni s-au razboit, in trecut, cu inversunare, inimicitia cedand, treptat, in fata fanaticei determinari de a prezerva un sistem care ofera alesilor o serie de privilegii si masuri de protectie singulare in UE.

Ion Iliescu a fost, in aceste saptamani, poate cel mai proeminent sustinator al actualului cabinet – guvernarile Tariceanu evidentiindu-se, in linii mari, pe de o parte prin introducerea taxei unice de impozitare, iar pe de alta prin faptul de a fi stat sub influenta unor personaje care se bucura de o foarte stransa relatie cu statul.

Pentru Iliescu, „terenul” liberal nu este defel unul necunoscut: a dus, pe parcursul anilor, negocieri cat se poate de profitabile cu unii renegati liberali, interesati nu in crearea unei forte coerente de centru-dreapta, ci doar in intelegeri privind mentinerea statutului de club exclusivist al politicii – vezi, in trecut, negocierile cu Radu Campeanu, iar mai nou cu Tariceanu.

De remarcat si manifesta aprehensiune fata de Mircea Geoana, a carui nu foarte lunga cariera ii confera aura unui politician inca relativ necompromis. Pesemne ca in viziunea liderului pesedist a sosit vremea unui veridic, nu doar pretins partid de stanga.

Se prea poate sa mai fie si incantat a se vedea odata scapat de unii colegi discreditati – chemati acum prin tribunale – si determinat a-i spune, la nevoie, lui Iliescu drept in fata ca a facut destule servicii partidului, de-acum fiind vremea unei retrageri decente.

In randurile conservatorilor lui Dan Voiculescu nu prea exista motive de bucurie: sansele lor de supravietuire sunt minime – si doar in conditiile unei noi „lipeli” cu PSD, asa cum s-a intamplat in 2000 si 2004.

Nu s-ar dovedi insa deloc in interesul social-democratilor sa mai sustina un partid care le-a „suflat” o serie de deputati si este, in plus, condus de un lider plin de autoinfatuare.

„Numarata” se vede si UDMR – formatiune care-si datoreaza prezenta in Parlament in buna parte tot PSD, dat fiind ca guvernabilii pesedisti il sprijinisera, in 2004, pe Marko Bela in demersurile sale de blocare a unui potential rival maghiar, respectiv a inscrierii acestuia ca partid.

Probabil ca liderul UDMR a fost astfel rasplatit pentru a fi inchis ochii la comportamentul deficitar al PSD. Urmatorul vot al maghiarilor va fi insa unul indubitabil mai divizat. Traian Basescu s-a numarat, in aceasta vara, printre cei multi care s-au putut convinge cat de putin a beneficiat regiunea HarCov de pe urma unui deceniu de gravitare a UDMR in jurul puterii.

PRM, pe de alta parte, nu s-a aflat la guvernare decat in perioada 1994-‘95, cand a primit unele posturi de rang secund. In prezent, cand milioane de romani muncesc de ani buni peste hotare si s-au putut convinge de anacronismul mesajului liderului PRM, sustinerea de care se mai bucura din partea propriului electorat si chiar a unor deputati peremisti se topeste vazand cu ochii.

Gravele probleme au obligat partidul sa se pozitioneze, in cele din urma, alaturi de UDMR in coalitia antiprezidentiala, astfel ca ambele formatiuni amintesc, mai nou, intr-un mod grotesc de gemeni siamezi, incapabili sa supravietuiasca unul fara celalalt.

Vadim aplauda ori de cate ori Marko recurge la insipida retorica proautonomie, iar UDMR este de-a dreptul usurata a mai fi bagata in seama si categorisita drept „dusmanul din interior”.

Iliescu, Voiculescu, Marko si Vadim au fost regizorii unei mascarade care a adus, timp de ani de zile, pe scena politica a tarii personaje invariabil implicate in intrigi impotriva celorlalti, dar perfect capabile a-si uni fortele atunci cand intuiesc ca s-ar apropia ceasul judecatii sau chiar al inlocuirii lor.

Cat despre liberali – sansele lor de reintoarcere in Parlament raman mari: avand in vedere accesul direct la bugetul national, este foarte probabil ca antica metoda a larghetii notabile fata de electorat sa dea roade si cu proxima ocazie. In final insa, nici unul din partidele care mai sustin cabinetul nu are sanse sa profite pe termen lung.

Modul in care a (re)actionat Guvernul intr-o serie de chestiuni a dat nastere unui intens resentiment popular, care se va rasfrange inevitabil si asupra partidelor dornice a-l mentine la putere mai mult decat i-a fost scris si… decat merita.