Sari direct la conținut

Păsările dispar din America de Nord (Studiu)

HotNews.ro
Randunica, Foto: Societatea Ornitologica Romana
Randunica, Foto: Societatea Ornitologica Romana

Numărul păsărilor din SUA și Canada a scăzut cu 29% din 1970, au transmis oamenii de știință joi. În prezent, există cu 2,9 miliarde mai puține păsări decât acum 50 de ani, scrie New York Times.

Analiza, publicată în Science, este cea mai ambițioasă încercare de până acum de a descoperi ce se întâmplă cu populația aviară. Rezultatele au luat cercetătorii și organizațiile pentru conservare prin surprindere.

Potrivit unei declarații de joi, David Yarnold, președinte și director executiv al National Audubon Society, a numit rezultatele „o criză în toată regula”.

Experții știu de mult timp că unele specii de păsări au devenit mai vulnerabile la pericolul extincției. Dar noul studiu, bazat pe monitorizarea amplă a peste 500 de specii, arată pierderi majore, chiar și printre populațiile speciilor comune, precum măcăleandrul sau rândunica. Cauzele sunt, cel mai probabil, multiple, cele mai importante fiind legate de pierderea habitatului și utilizarea tot mai frecventă a pesticidelor.

Kevin Gaston, biolog în domeniul conservării la Universitatea Exeter, a declarat că noile concluzii trag un semnal de alarmă pentru ceva mai grav: „Aceasta este pierderea naturii.”

Speciile comune de păsări sunt vitale pentru ecosistem, controlul paraziților, polenizarea florilor, împrăștierea semințelor, regenerarea pădurilor. Când acestea dispar, mediile lor se transformă.

„Declinul numărului de păsări comune precum rândunicile sau alte păsări mici maro s-ar putea să nu primească la fel de multă atenție ca pierderile istorice, precum cea a vulturilor pleșuvi, dar va avea un impact mai mare”, a afirmat Hillary Young, biolog în domeniul conservării la Universitatea California, Santa Barbara. Young nu a fost implicată în acest studiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro