Sari direct la conținut

Pasiunea lui Adolf Hitler: glumele proaste facute amicilor nazisti

HotNews.ro

Atunci cand mai lua cate o pauza de la planurile sale de a cuceri lumea, lui Hitler ii placea sa faca glume pe seama prietenilor sai nazisti. Evident, nu se oprea nici de la a glumi sinistru vizavi de victimele din lagarele de concentrare, arata o noua carte tematica – „The Last Witness”.

Cartea a fost scrisa de Rochus Misch, care are acum 90 de ani si care este ultimul supravietuitor din buncarul din Berlin in care Hitler si-a petrecut ultimele zile, inainte de a se sinucide.

In carte, Misch povesteste ca victima preferata a lui Hitler era seful Luftwaffe – Herman Goering, arata Mediafax. Acesta era cunoscut pentru faptul ca isi acorda singur multe medalii si decoratii.

Celebra este povestea in care sotia lui Goering il gaseste pe acesta in dormitor, in lenjerie intima, fluturand un baston de maresal pe deasupra lenjeriei. Intrebat ce face, acesta i-ar fi raspuns: „Imi avansez lenjeria la gradul de salopeta”, glumea Hitler.

Dictatorul a fost atat de mandru de gluma sa incat a comandat medalii din hartie aurie si argintie pe care Goering sa le poarte pe pijama.

Cu o alta ocazie, Hitler a facut o remarca la adresa fotografului sau – Heinrich Hoffman – care bause cam mult: „Nu sta langa foc, Heini – s-ar putea sa izbucnesti in flacari”.

Inevitabil, Hitler facea si glume sinistre despre victimele din lagarele de concentrare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro