Sari direct la conținut

Patriarhul Teoctist il va inscauna pe mitropolitul Bartolomeu Anania

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Ridicarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului la rang de mitropolie va duce la organizarea unor serbari fastuoase fara precedent la Cluj-Napoca. Primarul municipiului, Emil Boc, a anuntat ca a propus Consiliului Local sa aloce 600 de milioane de lei pentru aceste serbari.

Cel care va oficia ceremonia de inscaunare a noului mitropolit, vechiul arhiepiscop Bartolomeu Anania, va fi Patriarhul Teoctist Arapasu al Bisericii Ortodoxe Romane, insa este posibil ca la serbarile din data de 25 martie sa ajunga si alti intaistatatori ai altor biserici ortodoxe din Estul Europei.

Inaltul ierarh de la Cluj va purta cea mai lunga titulatura dintre toti episcopii si mitropolitii romani.

Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu Anania va fi mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului.

In dipticele, adica in registrele de ranguri ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, el va fi pomenit al patrulea, dupa Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, care este si patriarh al Romaniei, dupa Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si dupa Mitropolitul Ardealului de la Sibi

Infiintarea noii mitropolii din Cluj-Napoca a fost aprig contestata.

Unii dintre intelectualii ortodocsi au acuzat rivalitatile omenesti din interiorul Sfantului Sinod care au dus la sciziunea ortodoxiei in Ardeal doar pentru ca in scaunul mitropolitan de la Sibiu a fost ales fostul episcop al Caransebesului, Laurentiu Streza, in locul arhiepiscopului din Alba-Iulia, Andrei Andreicut, care era preferatul ierarhilor ardeleni.

Un alt repros a fost acela ca prin infiintarea mitropoliei de la Cluj a fost divizata vechea mitropolie infiintata acum un secol si jumatate de Andrei Saguna, iar in fine au existat contestatii legate de modul de desemnare a noului mitropolit.

Unele voci au sustinut ca mitropolitul ar fi trebuit sa fie ales de catre Sfantul Sinod dupa aceeasi procedura dupa care a fost desemnat si mitropolitul din Sibiu, Laurentiu Streza, lucru care ar fi presupus mai multe candidaturi, in loc ca arhiepiscopul din Cluj-Napoca sa fie ridicat in rang pur si simplu.

Bani pentru reformatii lui Tokes

Ceremoniile legate de aparitia noii mitropolii nu vor reprezenta singurul eveniment religios de anvergura care va fi finantat de autoritatile clujene. Primarul Emil Boc a propus Consiliului Local sa aloce 400 de milioane de lei pentru organizarea Congresului Mondial al Reformatilor de catre Eparhia Reformata din Ardeal.

Una dintre figurile marcante ale acestui Congres este episcopul de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, care este si presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania. Acest lucru i-a determinat pe consilierii locali ai PRM sa anunte ca se vor opune adoptarii initiativei lui Boc.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro