Sari direct la conținut

Patriotism incult și kitsch. Scurt comentariu la un text anonim și viral despre limba română

Contributors.ro
Dan Ungureanu
Dan Ungureanu

Social media au făcut posibilă transmiterea textelor de orice fel.
Există un text viral, un text kitsch despre limba română. Toate popoarele se mai îmbată cu apă rece. Doar românii fac ciroză.
O să încerc să îl comentez, mai jos, pentru puținii care încă or mai fi știind carte :

„Emil Cioran zicea, mai în glumă – mai în serios: “…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.”

E o simplă metaforă, nimic mai mult, fiecare înțelege ce vrea din ea. Frazele acestea vag metaforice ne induc în minte ceva ce se numește ”efect Forer” ni se pare că sunt mai profunde decît sunt realmente.

De ce e limba română așa o limbă unică?
Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

Gracious godness! Urmează un text nu kitsch, ci esență de kitsch. Poate l-ați văzut și citit de zeci de ori pînă acum, dar e timpul să auziți și un lingvist bombănind despre această tîmpenie.

  1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Da, despre o mie de ani de istorie a românilor nu știm nimic. Dar sînt o grămadă de ████ri despre care nu știm nimic, dar asta nu le califică drept ”mistere”. Pur și simplu, românilor nu le-a plăcut să scrie, nu s-au perceput, pînă mult după 1800, drept popor și națiune. Cînd au avut texte scrise în română, nu s-au gîndit să le păstreze. Invazia turcă din 1821 a ars și ea mănăstiri și arhivele lor, mitropoliții fanarioți au furat și au ars și ei hectare de hrisoave.

De asta istoria românilor e „un mister”: fiindcă pur și simplu românii nu au prea scris. Hanii bulgarilor au scris inscripții începînd din 837 – de pildă, inscripția hanului Presian – iar după 900 avem și cronici bulgărești. Românii nu au scris; rar, au fost menționați în cronicile scrise de alții, păstrate în arhivele altora. Preoții, pînă după 1800, abia știau să citească și foarte puțini dintre ei știau să scrie.

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

Româna nu e veche de 1700 de ani. Unu, româna nu provine din latina vorbită continuu în Dacia după retragerea aureliană din 271. După invazia goților din 249-250 în Dacia, provincia rămîne în suspensie. Populația ne-măcelărită și ne-înrobită de goți trece la sud de Dunăre, în Moesia, care nu era nici ea mai bine apărată. În tot secolul 3 statul roman e în criză, împărații domnesc cîte doi, trei ani, după care sînt uciși de garda pretoriană. Erau mult mai preocupați să nu fie otrăviți sau uciși noaptea decît îi rodea grija de depărtata provincie Dacia. Cînd Aurelian retrage trupele din Dacia, provincia se golise de vreo douăzeci de ani. ”Se retrage” așa cum radiezi din circulație Trabantul vechi și ruginit din curte în care cresc buruieni, ca să ți-l ia de acolo.

După 550, slavii invadează și ocupă Moesia, Tracia și Iliria, adică Balcanii în întregime. E pură naivitate să crezi că au rămas romanici în Dacia, cînd invadatorii luau ca sclavi pe oricine prindeau.

Procopius spune literal ”după înscăunarea lui Iustinian, slavii au năvălit anual în Balcani, ucigînd și înrobind cîte 200 mii de romei în fiecare an”. Do the math.

 de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Elevii de liceu nu înțeleg ”balcîză și lălîie” din Creangă, ”sinețe, sacalușe” din Sadoveanu, ”păresimi” din Ion Barbu. Elevii fac în clasa XII-a Testament de Tudor Arghezi, și nu înțeleg ” răzvrătit, hrisov, plăvan, sarică”.  Din Caragiale, din Articolul 214 ” barej havai, tărtănaș conabiu, igliță, ristic, boieri” ; din Tudor Gheorghe, Carul cu flori, nu cred că înțelege nimeni nimic :

Gînjurile de-avrămeasă / Potîngul de cristeneasă,
Jiglele de cocorăi / La jug trag doi brebenei.

Predau la facultatea de litere, și pot să spun că nu e student care să poată citi fără glosar o pagină din Levantul lui Mircea Cărtărescu. Sînt o mînă de profesori bătrîni de literatură română veche care pot spune că țaruki-paluki din Levantul sînt luate din scrisorile lui Ion Ghica către Alecsandri.
Nu, nu e adevărat că românul de azi ar înțelege limba lui Mircea cel Bătrîn, devreme ce nu înțelege nici măcar Tudor Gheorghe.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât enclitic, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.
Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

Unele limbi au articol enclitic, albaneza, bulgara, româna, și asta e. Nu e mai bun sau mai prost ca altele. Oricum, articolul hotărît ( ille ipse ) apare tîrziu după 400 AD. Din această pereche, ille/iste, ille se impune abia după 600. Existența articolului ne arată că româna nu se separă din zona romanică înainte de 500; Faptul că e enclitic, la sfîrșitul cuvîntului, arată că am fost vecini cu albanezii în Balcani, albaneza are articol hotărît enclitic.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.
N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

Doamne Sfinte! Sînt sute de limbi care se scriu cum se aud, nu e nici un merit al nimănui. Și orice limbă are dificultăți de pronunție pentru străini.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Lingvistic, dalmata e extrem de complicat de descris (influențe friulane foarte vechi și structurale); și nu are nici un fel de legături speciale cu româna.


6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic.

Ce prostie! E un cuvînt inventat în 1935 de un anume Everett Smith, cu scopul de a crea un cuvînt lung. Cel mai lung cuvînt real utilizat e Bundespräsidentenstichwahlwiederholungsverschiebung, înseamnă amînarea repetării turului doi al alegerii președintelui federal, lucru care s-a întîmplat în Austria în 2016. Turul doi de la prezidențiale a fost contestat, anulat de tribunal, reprogramat, și apoi amînat.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.
“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

Pur și simplu, nu e adevărat. UNESCO nu are limbi în patrimoniul imaterial. În patrimoniul imaterial al UNESCO intră diverse meșteșuguri, țesut nu știu unde, tîmplărie din artă parte, dansuri de aiurea, împletit pănușe, gătit, olărit, d-astea.

Nimenin-a declarat dor și doină intraductibile, sînt traductibile bine-mersi. Cam fiecare limbă are un sinonim pentru dor, unele sună bine, altele mai puțin, în fine. Doină vine probabil din bulgară, de la dojit’, a alăpta, ”cîntec de alăptat” cum ar veni. 

Toți analfabeții vor să creadă că româna e ceva limbă extraordinară, pasărea paradisului printre limbi. 

8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.
Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

Se vede că autorul nu e lingvist, nu așa se descrie o limbă. ”Cazurile dativ și genitiv” nu au aceeași formă ca în latină (autorul nu știe latină). Limbile slave nu evită infinitivul, doar o parte din limbile slave de sud, mă rog, omul scrie din auzite.

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.

Aiureli! Toate limbile au proverbe și zicători. Acest autor de texte kitsch, neștiutor de limbi străine, n-a citit zecile de antologii cu proverbe din orice țări am vrea. E tipic pentru inculții cu pretenții să dea verdicte despre alte limbi și popoare. Doar pentru dialectele italiene există zeci de antologii de proverbe. Zeci.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

Iarăși minciuni. ”Ultima ediție a marelui dicționar al limbii române” e o formulare kitsch. Nu se numește ”Marele Dicționar al Limbii Române” ci Dicționarul limbii române și atît. Nu are ”ultima ediție”. Primele volume au fost retipărite și adăugate ultimelor volume, abia apărute, ca să existe o ediție completă.

Româna e mult mai săracă decît alte limbi, araba de pildă, cu tradiție scrisă de peste un mileniu, în zeci de țări. Ioan-Aurel Pop ”dă de înțeles” ?!  În ce carte, articol, la ce pagină, în ce conferință zice el asta?

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Româna are patru dialecte, istriotă, meglenă, aromână și daco-română.  Daco-româna nu are dialecte fiindcă românii au ajuns la nordul Dunării în jurul anului 1000 (mai devreme sau mai tîrziu) și s-au înmulțit.  Dacă ar fi rămas din Antichitate, româna ar fi fost mult mai dialectalizată.  Uniformitatea limbii române e dovada sosirii ei tîrzii la nord de Dunăre. – Citeste restul articolului pe Contributors.ro

Dan Ungureanu Bursier al École normale supérieure, Paris. Studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études, Paris. Asistent la catedra de limbi clasice a Facultății de Litere, Universitatea din Timișoara. Doctorat în lingvistică istorică despre fiabilitatea statistică a reconstrucțiilor lingvistice. Fost lector de limba română la Universitatea Paris IV și la Universitatea Carolină din Praga. 

INTERVIURILE HotNews.ro