Patronatele, după anunțul Guvernului privind salariul minim: Forța de muncă se va comprima în zona salariului minim și vina va fi aruncată pe angajatori
Patronatele au atenționat vineri că propunerea Guvernului de a crește salariul minim brut la 3.000 de lei, din care 200 de lei neimpozitați, va crește numărul angajaților care sunt plătiți cu salariu minim, pentru că ar lua în mână mai mult decât angajații plătiți puțin peste salariul minim. Patronatele se tem că vina va fi aruncată pe angajatori, când de fapt ar fi rezultatul politicii Executivului.
Confederația Patronală Concordia a reacționat vineri la anunțul făcut cu o zi în urmă de Guvern privind creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2023.
Redăm mai jos reacția Confederației Patronale Concordia:
- „Am continuat ieri discuțiile cu Guvernul în privința salariului minim și apreciem această deschidere de a asculta opinia patronatelor și de a o lua în considerare deși propunerea noastră a rămas deocamdată fără un răspuns pozitiv după două runde de negociere.
- Noi vedem că firmele fac eforturi și își doresc să crească salariile și ne-am fi dorit ca această creștere de minim 450 de lei să nu fie doar la nivelul salariului minim și mai mult ea să ajungă anul viitor complet în buzunarul angajaților și nu în taxe și impozite.
- De aceea am propus ca toți salariații din România să fie scutiți de plata contribuțiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor. În plus nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime și tot felul de praguri care nu fac decât să complice lucrurile. Așa cum arată propunerea Guvernului ea va comprima forța de muncă în zona salariului minim.
- Mă aștept ca la anul să ni se spună că a crescut numărul persoanelor remunerate la salariul minim și asta să fie o retorică împotriva angajatorilor când de fapt va fi rezultatul unei politici despre care spunem de pe acum că acolo va duce.
- Am înțeles argumentele Guvernului care ne-a spus că în urma calculelor nu își poate permite o măsură cum am sugerat noi, dar ne menținem opinia și sperăm ca dumnealor să mai reflecteze în următoarele zile și să reconsidere propunerea fără alte praguri sau condiții suplimentare.
- Din punctul nostru de vedere această măsură poate fi suportabilă pentru buget în măsura în care facem niște eforturi suplimentare pentru a-i combate pe cei care ocolesc legea și evită să plătească contribuții sociale la nivelul la care ar trebui să o facă. Mai mult, companiile ar trebui sprijinite să crească salariile acum când se confruntă cu un mediu extrem de dificil.”, a declarat vineri Radu Burnete, director executiv Confederația Patronală Concordia.
Cu alte cuvinte, acesta atenționează asupra unui fenomen advers pe care HotNews.ro l-a explicat chiar azi: dacă într-o fabrică un angajat are salariul minim brut de 3.000 de lei, prin neimpozitarea a 200 de lei ar ajunge la un salariu net 1.863 lei pe lună.
Ei bine, dacă în aceeași fabrică un alt angajat ar avea un salariu puțin peste cel brut, sa zicem 3.100 de lei, acesta din urmă va lua în mână un net de 1.830 lei, adică sub cel care are salariu minim.
Soluția pentru angajator va fi ori să-i mărească acestuia din urmă salariul, ori să-l ducă pe salariu minim (ceea ce ar fi o pierdere pentru stat din punct de vedere al încasării taxelor).
Guvernul a anunțat joică ar fi căzut de acord cu Patronatele și Sindicatele în privința majorării salariului minim brut garantat în plată de la 1 ianuarie 2023, dar ministrul Muncii spune că discuția rămâne deschisă în ceea ce privește majorarea și taxarea salariilor mai mari decât cel minim. Și reprezentanții Patronatelor spun că nu au fost de acord.
Adelina Dabu, șefa de Afaceri Publice a Confederației Patronale Concordia, care a participat la discuțiile de la Palatul Victoria, a declarat pentru HotNews.ro că „un salariu minim de 3.000 lei cu 200 lei nepurtători de contribuții ar genera o serie de inechități persoanelor remunerate cu sume apropiate de salariul minim, dar care vor ajunge să încaseze net mai puțini bani decât cei cu salariul minim.
Soluțiie pentru a evita astfel de situații sunt pe plaje salariale mult mai largi (chiar toată masa salarială) și trebuie să fie cât mai simple, în opinia Patronatelor.