Patronii de mici firme protesteaza fata de imixtiunea Guvernului in afacerile private: "Arata disperarea guvernului"
Patronii de afaceri mici si mijlocii denunta intr-un comunicat de presa masurile prin care Guvernul le impune tuturor angajatorilor ca intr-o luna sa inceapa negocieri cu salariatii, indiferent daca acestia sunt organizati sau nu in sindicate. Patronii de IMM-uri denunta modul „total netransparent” in care a fost adoptata Ordonanta de Urgenta 82/2017, fara nici o dezbatere publica, si spun ca ea demonstreaza „disperarea Guvernului” in fata efectelor modificarii Codului Fiscal.
Reamintim ca OUG 82/2017, adoptata miercuri de Guvern fara sa fi fost in discutie nici macar o zi, obliga patronii sa negocieze noile contracte de munca pentru mutarea contributiilor in termen de o luna, chiar daca in firmele respective nu exista sindicate. Negocierile trebuie sa fie purtate colectiv, chiar si in cazul firmelor in care nu exista un contract colectiv de munca.
Practic, Guvernul le impune patronilor sa accepte ingerinta sindicatelor in relatia lor cu salariatii, chiar daca in firma respectiva nu exista sindicate. Acolo unde angajaţii nu au un contract colectiv de muncă, adică firme cu un număr mai mic de angajaţi, angajatorul este obligat să îniţieze negocierea la nivel colectiv, se arată în Ordonanţă. În acest caz “participa la negociere reprezentanţii salariaţilor împreună cu un reprezentant al unei federaţii reprezentative la sectorul de activitate sau a unei confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor salariaţilor”.
Ce spun patronii de afaceri mici si mijlocii, reuniti in Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR):
- OUG nr. 82/2017 a fost adoptată într-un mod total netrasparent deoarece nu a existat dialog cu confederaţiile patronale reprezentative, având în vedere că au fost stabilite obligaţii noi pentru toţi angajatorii din mediul privat din România. OUG nu este semnat de ministrul pentru dialog social, dl. Gabriel Petrea, care are în portofoliu problematica Legii nr. 62/2011 a dialogului social;
- IMM-urile sub 21 de salariaţi, care nu au avut niciodată negocieri colective şi care nu sunt familiarizate cu procedura acestora, sunt obligate să înceapă negocierile pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.
- In cazul unităţilor care au contracte colective de muncă, acestea sunt obligate să reia negocierile pentru punerea în aplicare a OUG nr. 79/2017.
- În acest caz, se încalcă acordul de voinţă al părţilor care au semnat deja un contract colectiv de muncă, acesta fiind în vigoare şi producând efecte.
- Practic se acordă salariaţilor un motiv pentru a declanşa greva, având în vedere negocierile pentru includerea în contractele colective de muncă a dispoziţiilor OUG nr. 79/2017.
- Termenul acordat de 1 lună, pentru derularea negocierilor colective, în perioada 20 noiembrie 2017-20 decembrie 2017, este unul forţat, în condiţiile în care Legea nr. 62/2011 prevede un termen de 60 de zile calendaristice, care poate fi prelungit prin acordul părţilor.
- OUG nr. 82/2017 introduce prevederi care încalcă vointa angajaţilor, care nu doresc să constituie un sindicat la nivel unităţii, chiar şi nereprezentativ sau afiliat la o federaţie sindicală reprezentativă în sectorul de activitate, stabilind în mod aberant că la negociere pot participa reprezentanţii federaţiei sindicale reprezentative în sector de activitate, în baza mandatului acordat de acestea împreună cu rezentanţii salariaţiilor, în loc ca negocierea să aibă loc cu reprezentanţii aleşi ai angajaţiilor, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 62/2011.
- Mai mult, sunt introduşi în procesul de negociere la nivelul unităţii, reprezentanţii confederaţiilor sindicale reprezentative, alături de reprezentanţii salariaţiilor, în întreprinderi în care nu există niciun sindicat constituit.
- Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a declarat ca „aprobarea în lipsa oricărui dialog social a OUG nr. 82/2017 prin care se introduc excepţii de la Legea nr. 62/2011, stabilindu-se noi obligaţii pentru IMM-uri, în privinţa negocierilor colective, încalcându-se acordul de voinţă al părţilor acolo unde există contracte colective de muncă, prin obligarea părţilor să renegocieze, coroborat cu faptul că OUG nu este semnată de ministrul pentru dialog social, dl. Gabriel Petrea, cu competenţe în implementarea Legii nr. 62/2011, arată disperarea guvernului de a găsi soluţii nerealiste la problemele generate de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat”, potrivit comunicatului de presa citat.