Patru mii de Mosi Craciun participa la un mars in Capitala, pentru a intra in Cartea Recordurilor
Patru mii de Mosi Craciun vor defila si imparti cadouri, duminica, in centrul Capitalei, in incercarea de a dobori recordul mondial de 3.618 Mosi Craciun inregistrat in Guinness Book si care a fost realizat la Taipei.
Cele 4.000 de costume de Mos Craciun au fost deja croite si vor fi imbracate, duminica, de bucurestenii care participa la Marsul Mosilor, potrivit unui comunicat al Primariei Capitalei, preluat de Mediafax.
Astfel, romanii vor incerca sa doboare recordul mondial la aceasta noua sectiune agreata de Guinness World Record. Organizatia isi va trimite sambata un reprezentant in Romania pentru a participa la manifestare si pentru a o omologa. Conditiile impuse de Guinness World Record sunt ca la adunare sa participe peste 3.000 de Mosi Craciun, care sa imparta daruri ambalate in cutii rosii.
Fiecare Mos Craciun va primi o cutie rosie de cadouri pe care o va imparti celor prezenti la eveniment. Cutiile oferite de Mosi contin produse oferite de doua firme.
„Este cea mai mare adunare de Mosi Craciun care impart cadouri. Acesta este spiritul Craciunului. Cu totii suntem mai buni si mai darnici in aceasta perioada. Le multumesc sponsorilor pentru ca impreuna putem sa daruim bucurestenilor nu un Mos, ci mii de Mosi Craciun. Ii astept pe toti in Piata Constitutiei sa doboram recordul mondial la bunatate, sa facem cunoscut Bucurestiul in lume”, sustine primarul general Sorin Oprescu, citat intr-un comunicat de vineri al Primariei Capitalei.
Autoritatile municipale vor urmari, prin organizarea altor doua evenimente, sa fie doborate recordul mondial la cel mai lung carnat din lume si cel mai lung tort din lume. Recordul mondial la cel mai lung carnat din lume este inregistrat in Serbia, acesta avand o lungime de 2.020 de metri, in timp ce recordul pentru cel mai lung tort din lume este omologat la Sidney, acesta avand o lungime de 120 de metri, in Bucuresti urmand sa fie preparat un tort de 140 de metri. Prepararea carnatului va avea loc pe 27 decembrie, iar tortul in 28 decembrie.
Manifestarile fac parte din seria evenimentelor organizate de municipalitate, in centrul Bucurestiului, cu ocazia sarbatorilor de iarna.