Skip to content

Sfecla roșie e mai mult decât salată cu hrean. Patru rețete care îți demonstrează asta

O prietenă mi-a spus că nu mănâncă nimeni sfeclă și să gătesc și eu ceva ce mănâncă toată lumea. Dar eu chiar cred că sfecla e o legumă care poate fi inclusă în multe preparate și chiar le face mai bune.

  • Elena Bucur gătește cu plăcere și curiozitate pentru ingrediente locale, rețete simple și gusturi puternice. De când s-a mutat într-un sat din Transilvania, îi e mai ușor să țină pasul cu anotimpurile și să învețe tehnici simple de la oamenii din jurul ei, pentru că gătitul pentru familie este o parte importantă a zilei.
  • Pentru HotNews Food, ne povestește, într-o serie, despre experimentele ei cu legume – varză, morcov și tot ce are mai bun de oferit toamna – și cum a învățat să le pună în valoare cu ingrediente puține. Azi, un episod despre cum a învățat să pună în valoare sfecla roșie.

Când am devenit mamă, am început să citesc despre vitamine, minerale și tot ce ar putea face bine familiei. Așa am ajuns la un articol care prezenta sfecla drept un aliment miraculos, plin de nutrienți, inclusiv multă vitamina C. L-am crezut fără să verific și am gătit sfeclă în fiecare săptămână, o toamnă întreagă. Eu eram foarte conștiincioasă, iar familia mânca ce citeam eu.

Mai târziu, când am învățat să verific informațiile despre nutrienți în surse oficiale, am descoperit că articolul exagerase, inclusiv cu vitamina C. Sfecla avea calitățile ei, dar nu rezolva singură alimentația familiei. Puteam să ne mai oprim, că moderația se aplica și legumelor.

Partea bună a fost că ne săturaserăm de sfeclă cu oțet și hrean cu mult înainte să mă lămuresc eu cu nutrienții. Așa că am scos cărțile de bucate din toată lumea și am descoperit câteva combinații absolut delicioase. Din entuziasmul acela s-a născut și vechiul meu site de gătit: mi se părea că trebuie să afle și alții ce se poate face cu atâta sfeclă.

Cel mai util lucru pe care l-am înțeles despre sfeclă a fost că dulceața ei și gustul un pic pământiu au nevoie de companie.

Lămâia și oțetul o înviorează, iaurtul și brânza de capră aduc cremozitate și aciditate. Peștele afumat vine cu sare și fum, iar nucile și semințele îi schimbă textura.

Apoi avem condimentele: chimion, coriandru, cardamom, ras el hanout. Cu ele poți duce aceeași sfeclă în direcții destul de diferite.Așa am înțeles și de ce mergea atât de bine cu oțet și hrean. Combinația era bună, doar că eu aveam nevoie de mai multe variante.

Supa roz care a rămas în familie

Una dintre rețetele păstrate din perioada aceea este supa rece de sfeclă cu iaurt și nuci. Am găsit-o în cartea de bucate Mazel Tov și am făcut-o prima dată din curiozitate. Apoi am tot repetat-o, cum primeam sfeclă în cutia cu legume, băgam o supă roz.

Se face cu iaurt gras, condimente și nuci sau semințe încălzite în tigaie. Partea mea preferată vine când pui semințele fierbinți peste crema rece, sfârâie. Pentru câteva secunde, o supă pe care am făcut-o simplu și rapid se comportă ca un preparat din restaurantele pretențioase.

Pe scurt: supa de sfeclă cu iaurt și semințe

Ce pun: pentru aproximativ patru porții, două sfecle mari sau patru mici, în total cam un kilogram, 500 g de iaurt gras, o linguriță de ras el hanout, o mână de nuci sau alte semințe, o lingură de ulei de măsline, sare, piper și dacă am, puțin coriandru sau pătrunjel.

Ce fac: coc sau fierb sfecla în coajă până se pătrunde, o scurg și o las să se răcească. O curăț, o tai cuburi și o pasez cu iaurtul, condimentele, uleiul, sarea și verdeața. Dacă e prea groasă pentru o supă, adaug puțină apă rece.

Încălzesc nucile sau semințele într-o tigaie, cu grijă să nu se ardă. Le pun fierbinți peste crema rece, chiar înainte de servire.

Cum știu că e gata: sfecla se pasează ușor, crema e fină, iar nucile sunt rumenite și miros bine.

Ce contează: contrastul dintre sfecla dulce, iaurtul acrișor și nucile calde, crocante. Dacă nu am ras el hanout, pun puțin chimion și cardamom. Încep cu puțin, gust și mai adaug.

O prietenă mi-a scris atunci că îi fusese lene să încălzească semințele și pusese gorgonzola. Era foarte încântată. Am reținut ideea: și lipsa de chef poate stimula creativitatea.

Sfecla cu pește afumat

O altă combinație pe care am păstrat-o este sfecla cu pește afumat. Dulceața ei se potrivește foarte bine cu gustul sărat și afumat al peștelui, iar lămâia le adună pe toate.

Mai pun ceva verde și am o salată pe care o pot mânca la prânz. Hreanul e binevenit și aici, doar că acum are companie.

Pe scurt: salata de sfeclă cu pește 

Ce pun: pentru două porții, două sfecle medii, crude, date prin răzătoare sau tăiate cu peelerul Julienne, 2-3 mere, după gust, aproximativ 150–200 g de pește afumat sau de ton, zeamă de lămâie după gust sau oțet balsamic, sare și piper. Opțional, câteva frunze de mărar sau de coriandru.

Ce fac: dau sfecla și merele prin răzătoare sau o tai cu peelerul Julienne. Amestec sfecla și merele cu lămâia/ oțetul balsamic, sare, apoi adaug peștele și verdeața. Gust și completez cu ce mai trebuie.

Cum știu că e gata: într-o îmbucătură se simt și dulceața sfeclei, mărul și peștele, și lămâia. Dacă gustul e prea dulce sau greoi, mai pun puțină zeamă de lămâie.

Ce contează: gust înainte să adaug sare. Peștele afumat vine, de obicei, suficient de pregătit la capitolul acesta.

Coc sfecla și decid după aceea

Acum coc mai multă sfeclă odată și hotărăsc mai târziu ce fac cu ea. O parte poate ajunge în supă, alta într-o salată, iar câteva bucăți rămân pentru piure.

Spăl bine sfeclele și le pun la cuptor acoperite cu folie, la 180–200°C. Pe cele mari le tai în jumătăți sau sferturi, ca să nu aștept după una cât se gătesc toate celelalte. Încep să verific după aproximativ o oră; cele întregi și mari pot avea nevoie de mai mult.

Sunt gata când cuțitul intră ușor până în centru. Le las să se răcorească, le curăț și le pun într-o cutie închisă la frigider, după ce s-au răcit.

De aici deschid frigiderul și văd de ce ne e poftă: uneori o combin cu quinoa și salată verde, alteori, linte și nuci. Combinația cu brânză de capră am preluat-o de la Jonas, de la Valea Verde, și a rămas printre cele pe care le repet.

Dar preferata familiei e o salată mult mai simplă, cu chimion, usturoi, miere și lămâie sau oțet balsamic.

Pe scurt: salata de sfeclă cu chimion

Ce pun: două sfecle medii coapte, o lingură de ulei de măsline, una-două linguri de zeamă de lămâie sau oțet balsamic, o jumătate de linguriță de chimion măcinat, puțin usturoi pulbere, sare și, dacă mai trebuie, o linguriță de miere.

Ce fac: tai sfecla cuburi sau felii. Amestec separat uleiul, lămâia, chimionul, usturoiul și sarea, torn peste sfeclă și gust. Adaug mierea la sfârșit, dacă simt că mai are nevoie.

Cum știu că e gata: sfecla e bine acoperită de sos, se simte chimionul, iar gustul e dulce-acrișor.

Ce contează: potrivesc aciditatea înainte să pun mierea. Sfecla e deja dulce, iar oțetul balsamic poate aduce și el dulceață. 

Și mai există piureul roz

Când fac piure de cartofi, uneori păstrez și o bucată de sfeclă coaptă. O pasez separat și o adaug la sfârșit.

Piureul devine roz intens. În familia mea, asta ajută mult, pentru că fie-mii îi place roz.

Am început toată povestea cu vitamine și minerale și am ajuns să mă bazez pe culoare. Mult mai ușor de explicat la masă.

Pe scurt: piureul roz

Ce pun: aproximativ 500 g de cartofi, o bucată mică de sfeclă coaptă, unt și sare. Puțin lapte, dacă vreau un piure mai moale.

Ce fac: fierb cartofii în apă cu sare, îi scurg și îi zdrobesc cu untul. Pasez sfecla separat și o încorporez treptat. Dacă trebuie, mai adaug puțin lapte cald.

Cum știu că e gata: cartofii sunt bine zdrobiți, sfecla e încorporată, iar culoarea a trecut inspecția.

Ce contează: pasez doar sfecla cu blenderul. Cartofii îi zdrobesc separat, ca să nu devină cleioși. Adaug sfecla puțin câte puțin: colorează repede și pot opri înainte să schimb prea mult gustul piureului.

După toate încercările astea, sfecla a rămas în meniul nostru. Cu iaurt, cu pește, cu brânză, cu chimion, uneori chiar și cu hrean.

Entuziasmul meu a produs și primul feedback de piață. O prietenă foarte drăguță s-a uitat peste rețetele de pe site, le-a dat mai departe și s-a întors cu o concluzie:

— Elena, nu mănâncă nimeni sfeclă! Dacă vrei să dau mai departe, gătește și tu ceva ce mănâncă toată lumea.

Am primit feedbackul și am continuat să gătesc sfeclă.