Sari direct la conținut

Pavel Filip, premierul Republicii Moldova: Simbolic, cetățenii noștri nu vor plăti roaming-ul de 1 decembrie 2018, ziua Marii Uniri

HotNews.ro
Acord Romania-Republica Moldova, Foto: Guvernul Romaniei
Acord Romania-Republica Moldova, Foto: Guvernul Romaniei

„Ne dorim un spațiu comun de comunicare și cetățenii să nu simtă că au trecut dintr-o țară în alta. Să poată vorbi la telefon fără să achite tarife de roaming. Mă bucur că am convenit, ca un prim pas simbolic, ca cetățenii noștri să nu plătească roaming-ul anul acesta de 1 decembrie, de ziua Marii Uniri.”, a declarat joi premierul moldovean Pavel Filip. „Republica Moldova este gata cu toate procedurile necesare și vom merge înainte să semnăm acest acord de eliminare a tarifelor de roaming și aici vreau să-i mulțumesc d-nei prim-ministru pentru deschiderea și inițiativa care-i aparține”, a mai spus acesta.

Amintim că săptămâna trecută, Guvernul de la Ghișinău a anunțat că Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru semnarea unui acord interguvernamental care prevede că cetățenii din ambele state vor putea vorbi la telefon fără a achita tarifele de roaming, un proiect în acest sens fiind aprobat miercuri, 14 noiembrie, de Executivul din Republica Moldova.

„Poate reușim chiar în ședința comună a Guvernelor din Republica Moldova și România, care urmează să aibă loc pe data de 22 noiembrie la București, să semnăm acest acord”, a precizat cu această ocazie premierul Pavel Filip.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro