PD face curatenie in descentralizatele din judetul Mures
Conflictul dintre PD Mures si actualul sef al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, Reghina Farcas, a fost transat de seful ANOFM, Silviu Bian. Potrivit liderului filialei democratilor, Dinu Socotar, seful Agentiei Nationale ar fi semnat decizia de desfacere a contractului de munca al Reghinei Farcas.
„Asa am inteles de la domnul Bian, insa nu va pot spune mai multe. Nu stiu cu ce data si nici care sunt motivele”, a declarat Socotar. El a reiterat ideea ca filiala PD are oameni pregatiti sa ocupe toate functiile de conducere care ii revin in urma negocierilor din cadrul coalitiei de guvernare.
Astfel, potrivit liderului democrat, fotoliul de sef al AJOFM revine PD, care o sustine in acest sens pe Luminita Core, sotia vicepresedintelui organizatiei judetene a partidului, Alexandru Core. Pana la data la care aceasta va fi, insa, instalata in functie, institutia va fi condusa in regim de interimat de catre directorul adjunct.
„Si eu am auzit de aceasta varianta, dar inca nu mi s-a comunicat nimic. Cert este ca a fost convocata o reuniune cu toti directorii din tara si eu nu am fost invitata, ci adjuncta mea”, a declarat Reghina Farcas.
Aceasta a spus ca asteapta sa primeasca decizia de desfacere a contractului de munca pentru a o ataca in instanta deoarece rezultatele AJOFM pe ultimul an nu reclama schimbarea ei, nota fiind cu mult peste noua.
Schimbarea din functie este, insa, aproape sigura, in conditiile in care Reghina Farcas nu are sustinerea politica a actualei Puteri. Mai mult, conducerea ANOFM a pornit impotriva acesteia o actiune disciplinara. Surse din cadrul Aliantei „D.A.” din Mures sustin, insa, ca Reghinei Farcas ar urma sa i se acorde, daca va accepta, un post de director la Directia Copilului din judet.
Democratii vaneaza si un alt post pentru care pana acum parea blocat de UDMR. Este vorba de fotoliul de sef al Oficiului de Protectie a Consumatorului, post ocupat momentan de Emilia Leah, sustinuta de Uniune. „In urma reorganizarii institutiei, pe 3 si 4 august se organizeaza concurs pentru postul de director executiv.
Noi am spus ca avem oameni pregatiti pentru aceste posturi, restul, poate participa oricine”, a mai declarat liderul filialei PD, Dinu Socotar.
Pentru fotoliul lui Leah, care i-a suparat in ultimele luni, potrivit unor surse credibile, pe oamenii de afaceri ai Aliantei „D.A.” din judet, carora le-a aplicat o serie de amenzi usturatoare, PD a inscris-o deja in cursa pe Livia Galenco. Aceasta nu se bucura, insa, de prea multa simpatie printre liberalii mureseni care nu o considera potrivita pentru post.
Dinu Socotar anunta inca de saptamana trecuta ca PD nu renunta la un post de vicepresedinte al Consiliului Judetean, functii ocupate in prezent de doi membri PSD, pe care il revendica inca din primavara acestui an.
El afirma ca acest fotoliu li se cuvine democratilor cu atat mai mult cu cat si-au sporit numarul de consilieri judeteni prin trecerea lui Cristian Tintosan de la PRM in randul democratilor.
Surse din Alianta „D.A.” sustin, insa, ca in aceasta privinta au intervenit anumite modificari, in sensul in care doar unul din cei doi vicepresedinti social-democrati ai Consiliului Judetean trebuie sacrificati.
Potrivit acelorasi surse, este vorba de Emil Groza, sotul Reghinei Farcas, pe care consilierii Aliantei „D.A.” il considera ineficient si a carui demisie o negociaza acum cu reprezentantii, care nici ei nu il mai sustin pe fostul vicepresedinte al filialei.
Lui Groza i se propune totusi o mutare acceptabila, respectiv numirea pe postul de director general la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, institutie subordonata CJ, si pe care o coordoneaza in prezent.
In ceea ce il priveste pe cel de-al doilea vicepresedinte al Consiliului Judetean, Alexandru Petru Fratean, care este si prim-vicepresedinte al filialei PSD, se pare ca Alianta „D.A.” a acceptat colaborarea cu acesta, cu atat mai mult cu cat social-democratul a fost intelegator in legatura cu o serie de afaceri in care aveau interese reprezentanti ai PNL si PD.