Sari direct la conținut

Pe fuga!

Evenimentul Zilei

Proverbul romanesc cu ingrasatul porcului in ajunul Craciunului se confirma si in politica. El se vede si mai abitir in operatiunile electorale. Si nu este vorba de accidente. E mult mai rau. Avem de-a face cu o mentalitate. Cu un stil de viata ce ne caracterizeaza ca natie. Nu doar PSD-ul sau administratia. Si opozitia. Si fiecare roman in parte.

Sau, ca sa nu-i deranjez pe cei care isi planifica lucrurile cu mult cap, o mare parte a romanilor.

Ieri, ca la o minune a civilizatiei moderne, planificata in stil elvetian, s-a inaugurat inca un tronson al autostrazii spre mare. De ce ieri, mai ales ca inaugurarea e mai mult de fatada? In tot felul de locuri se vad detaliile neterminarii.

Si atunci, de ce aceasta fortare pentru un lucru altminteri muncit si important, asteptat de multa vreme? Doar pentru a da primarilor PSD un ultim zvic in alegerile de miine! Sa zicem ca asta este partea cinica a politicii. Alegatorul are o memorie ciudata. Si, ca sa nu uite o isprava, e bine ca ea sa fie reamintita cit mai aproape de momentul stampilarii votului.

Tehnicile cinice au mers si mai departe. Tot ieri am facut un drum intr-o localitate nu prea indepartata de Bucuresti. Pe ambele parti ale strazii principale, conducte si iar conducte. Si orb daca erai, tot ai fi observat stradaniile primarului de a introduce apa, gaz sau canalizare. Numai ca, in loc sa retin eforturile primarului, mi-am adus aminte de confesiunile unui lider PSD.

Dom’le, trebuie sa incep lucrarile in toamna lui 2003, cel mult in primele luni din 2004 ca sa le spun alegatorilor, mai alegeti-ma o data, ca altfel ramineti cu lucrarea neterminata! Daca veti avea primar de la opozitie, nu mai primiti fonduri pentru incheierea lucrarilor!

Ieri dupa-amiaza am sunat citiva politicieni pentru a-i intreba ce parere au despre o decizie care a scandalizat toata presa. Toti erau prin judete.

Joi dupa-amiaza, cu putine ore inainte de incheierea campaniei electorale, ei inca mai combateau, mai aranjau ceva, mai coafau pe cine? Proiectele de vindut cetatenilor, discursurile, sediile, cabinele de vot sau „porcul” inca slab si indaratnic, nehotarit sa intre in urne?

Socul si deruta au venit de la o institutie pe care o banuiam de mai multa minte, de calm si care, in mod normal, ar fi trebuit sa se lamureasca inainte.

Ieri dupa-amiaza, cind multe reviste si ziare erau incheiate, a mai aparut o Hotarire a Biroului Electoral Central care preciza: „In zilele de 5 si 6 iunie 2004 este interzisa publicarea in presa a oricaror materiale, documente, opinii sau comentarii cu caracter electoral”. Pret de citeva ore (cind membrii BEC nu au mai raspuns la nici un telefon) a domnit o confuzie cumplita.

Abia seara, cind unele pagini erau incheiate,

l-am gasit pe presedintele BEC, acesta precizind ca Hotarirea amintita se refera doar la machete publicitare sau la comunicate de presa ale competitorilor, iar nu la opiniile jurnalistilor. Din pacate, la respectiva ora era singur si la BEC ceilalti membri nu mai erau pentru a redacta inca o precizare.

Brambureala si cinismul din ultimele ore ale campaniei electorale pot ascunde amatorismul si dezorganizarea. Dar pot fi interpretate si altfel!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro