Sari direct la conținut

Pe scurt: achizitii, inovatii si parteneriate in presa lumii

HotNews.ro

Bloomberg a anuntat ca va achizitiona publicatia BusinessWeek. Germanii anunta doua inovatii – o carte pentru copii, in format electronic, respectiv „primul ziar personalizat din Europa”. Financial Times se asociaza cu CNBC intr-un proiect multimedia, iar YouTube lanseaza o platforma publicitara bazata pe licitatii.

  • Bloomberg va cumpara publicatia BusinessWeek de la McGraw-Hill, oferind pentru aceasta intre 2 si 5 milioane de dolari, potrivit Reuters. Anuntul vine dupa mai multe runde de negocieri intre McGraw-Hill, care a anuntat in urma cu cateva luni ca vinde publicatia, si diverse fonduri de investitii si publisheri, Bloomberg fiind considerat favorit. Norman Peralstine de la Bloomberg va deveni presedintele BusinessWeek. Tranzactia urmeaza sa se incheie pana la sfarsitul anului, potrivit sursei citate.
  • O editura germana, Vielflieger Verlag, autointitulata cea mai mica editura din lume, va lansa luna viitoare, in format digital, un volum pentru copii cu imagini prezentand o girafa in Africa de Sud, potrivit Reuters. Detinatorul editurii, Felix Busse, spera ca astfel va atinge o audienta globala si ca, desi „o carte reala este mai frumoasa cand e tinuta in maini de un copil, cartile in format electronic au si ele un viitor”, urmatoarea generatie imbratisand de la bun inceput mediile electronice.
  • Tot in Germania, doi antreprenori au prezentat ceea ce ei descriu primul „ziar personalizat” din Europa, intitulat „niiu”, potrivit AFP. Este vorba despre un ziar este conceput pe baza intereselor fiecarui individ, indiferent de subiect, si distribuit la domiciliu in fiecare zi, la prima ora. Articolele sunt adunate din mai multe publicatii germane mari, dar si din titluri internationale, bloguri si alte surse online. Ziarul este adresat in principal studentilor. Prima editie ar urma sa apara in data de 16 noiembrie.
  • Financial Times si CNBC au incheiat un parteneriat prin care vor lansa o serie de suplimente in publicatia economica si in versiunile lor online, sustinute de o emisiune TV ce va rula pe CNBC, informeaza Brand Republic. Suplimentele, intitulate „Viitorul finantelor”, au drept scop sa ofere indrumari ale specialistilor in urma „celei mai mari crize financiare pentru capitalismul global”.
  • Youtube a lansat o noua platforma publicitara bazata pe licitatii, menita sa atraga noi clienti de publicitate catre portalul video, potrivit MediaWeek. Serviciul va folosi platforma AdWords si, asemenea linkurilor sponsorizate Google, clientii de publicitate vor plati doar cand un utilizator da click pe reclama. Sistemul este disponibil pentru clientii AdWords din Marea Britanie, Franta, Italia, Germania, Spania si Olanda, potrivit sursei citate.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro