Sari direct la conținut

Pe scurt: Adrian Rus – noul administrator Medien Holding,  Alexandru Dona – director de vanzari la Sanoma Hearst Romania

HotNews.ro

Grupul Medien Holding, intre altele actionarul principal in societatea care editeaza Romania libera, anunta numirea unui nou administrator, in persoana lui Adrian Rus. La randul sau, Sanoma Hearst Romania anunta numirea lui Alexandru Dona in functia de director de vanzari.

  • Grupul Medien Holding, care controleaza in Romania ziarul Romania libera, dar si publicatii precum Domus, Caminul sau Casa mea, are un nou administrator in persoana lui Adrian Rus, directorul general al Editurii Hiparion Magazines, cumparata anul trecut de Medien Holding, potrivit unui comunicat de presa. Medien Holding – un joint venture intre The Nova Group si grupul german WAZ, este actionar principal in societatea „R” (editorul cotidianului Romania libera), tipografia United Print, Hiparion Magazines (editorul revistelor Caminul, Casa mea, Domus, Planul casei mele, Util, Unelte si Echipamente) si GPR, editura care publica Insight Tarom si Sky Lady. Adrian Rus a fost director de distributie in cadrul Hiparion Distribution, apoi a contribuit ca director executiv si actionar la vanzarea companiei catre Rautakirja WSOY (2004-2005), dupa care a trecut la conducerea Editurii Hiparion, conducand anul trecut procesul de vanzare al acesteia catre Medien Holding.
  • Sanoma Hearst Romania, care publica intre altele revistele Cosmopolitan, Marie Claire si FHM, l-a numit in functia de director de vanzari pe Alexandru Dona, in ultimii doi ani manager in cadrul grupului Realitatea Catavencu, unde a coordonat vanzarile pentru The Money Channel si Telesport, potrivit unui comunicat Sanoma. Alexandru Dona isi va prelua pe data de 9 noiembrie atributiile in cadrul Sanoma Hearst, in locul lui Cezar Burlan, care paraseste compania dupa sase ani.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro