Pe scurt: CNA vrea campanie sa incurajeze adolescentii sa bea bere fara alcool. Inform Media scoate la vanzare mai multe site-uri
HotNews.ro
CNA intentioneaza sa lanseze, in toamna, impreuna cu Asociatia Berarii Romaniei o campanie in scoli prin care sa incurajeze adolescentii sa bea bere fara alcool, in locul celei cu alcool. In mediul online, publisher-ul regional Inform Media intentioneaza sa vanda mai multe dintre site-urile pe care le detine, dupa cum anunta pe blogul sau Doru Panaitescu.
- CNA intentioneaza sa desfasoare, in octombrie a.c., o campanie in scoli alaturi de Asociatia Berarii Romaniei, prin care sa-i incurajeze pe adolescenti sa consume bere fara alcool in locul celei cu alcool, potrivit Mediafax. Anuntul a fost facut de presedintele CNA, Laura Georgescu, in cadrul unui eveniment organizat vineri de Asociatia Berarii Romaniei. Mediafax o citeaza pe Laura Georgescu spunand ca expertii CNA care s-au deplasat, recent, in scoli au constatat ca printre problemele cu care se confrunta tinerii se numara si aceea ca „se consuma alcool in randul adolescentilor sub 16 ani”.
- Publisherul Inform Media, care isi concentreaza activitatea pe publicatii regionale, in special in vestul tarii, scoate la vanzare site-urile pe care le detine in categoriile stil de viata, femei, copii, animale de companie si sport, anunta Doru Panaitescu pe blogul sau. Este vorba despre opt site-uri, ce pot fi vandute la pachet sau separat: Culinar.ro, Utilecopii.ro, Mayra.ro, Stilfeminin.ro, Masini.ro, Anticonceptionale.ro, Animalutul.ro, Sport365.ro. Potrivit sursei citate, Inform Media a decis sa se concentreze pe piata de anunturi si pe cea de stiri.