Sari direct la conținut

Pe scurt: Sefa de vanzari Kanal D, realeasa in asociatia europeana a vanzatorilor de publicitate TV. Campanie umanitara a Fundatiei Ringier. Campanie Publicis pentru Orange TV. Contul Kaufland – la MEC Romania

HotNews.ro

Sefa vanzarilor Kanal D Romania a fost realeasa in boardul asociatiei europene a vanzatorilor de publicitate. Fundatia Ringier lanseaza o campanie integrata pentru a sustine proiectul umanitar „Ajuta copiii!”. Publicis sustine campania de comunicare legata de intrarea Orange pe piata locala a serviciilor de televiziune. Iar MEC Romania a castigat contul Kaufland.

  • Fundatia Ringier lanseaza o campanie integrata, prin intermediul ziarului Libertatea si al celorlalte branduri din trustul Ringier, pentru sustinerea proiectului umanitar „Ajuta copiii!”. Programul umanitar al Fundatiei Ringier are drept scop sa ii ajute pe copiii grav bolnavi, ai caror parinti nu ii pot sustine financiar in lupta pentru vindecare. Campania include spoturi video – difuzate pe Kanal D, Realitatea, B1 si Etno, spoturi radio si promovare in presa scrisa si online (site-urile trustului).
  • Directorul de vanzari Kanal D Romania, Claudia Ion, a fost realeasa in consiliul de administratie al EGTA – asociatia europeana a vanzatorilor de spatiu publicitar radio-TV, potrivit Paginademedia.ro. Claudia Ion se afla la al doilea mandat consecutiv in boardul acestei organizatii, ce reuneste 88 de televiziuni si 37 de statii radio din 36 de tari.
  • Intrarea Orange pe piata serviciilor de televiziune din Romania este sustinuta printr-o campanie de comunicare elaborata de Publicis Romania, potrivit unui comunicat al agentiei. Campania „Televiziunea se schimba cu Orange” include comunicare TV, outdoor, in presa scrisa, online, la punctele de vanzare si proiecte speciale.
  • Agentia MEC Romania a castigat licitatia pentru contul Kaufland, potrivit unui comunicat de presa. Clientul va comunica in mediul digital – descris drept o „componenta esentiala a mixului de marketing al retailerului – pentru a-si „accentua pozitionarea in mintea consumatorului ca brand dedicat clientilor sai”, arata comunicatul MEC. Acesta precizeaza, pe de alta parte, ca „ceea ce a diferentiat MEC Romania de restul agentiilor (in cadrul licitatiei – n.red.) a fost rezolvarea printr-o abordare de tip performance a briefului dat”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro