Pe scurt: Seful creatiei Publicis Romania – in juriu la Cannes Lions. Agentia Bakers Digital lanseaza un program pentru studenti
HotNews.ro
Jorg Riommi, seful creatiei la Publicis Romania, va face parte din juriul Cannes Lions, potrivit grupului de comunicare. O alta agentie, Bakers Digital Communication, lanseaza un program de dezvoltare personala pentru studenti.
- Jorg Riommi, Chief Creative Officer la Publicis Romania, va face parte din juriul festivalului international de publicitate Cannes Lions, la categoria Promo&Activation, anunta Publicis. Premiile vor fi acordate in data de 24 iunie. Este al doilea jurat roman anuntat pentru festivalul international, dupa ce reprezentanta festivalului pe plan local, Cannes Lions Romania, a anuntat recent ca Alina Damaschin, managing partner si sefa a creatiei la agentia de relatii publice Rogalski Damaschin, va juriza in cadrul categoriei de PR.
- Agentia Bakers Digital Communication, parte a grupului de comunicare V+O, lanseaza Academia Bakers, un program de dezvoltare personala adresat studentilor interesati de relatii publice, social media si management de evenimente. In cadrul proiectului vor fi organizate pentru studenti workshopuri de comunicare, publicitate si new business, organizate la sediul agentiei in perioada 17-18 mai.