Pe scurt: ThinkDigital reprezinta TripAdvisor in patru piete din regiune. CNA a aprobat licente opt posturi in limba maghiara
HotNews.ro
ThinkDigital va vinde spatiul de display advertising al platformei globale de informatii turistice TripAdvisor in patru tari din regiune, inclusiv Romania, potrivit unui anunt de marti. Tot azi, CNA a aprobat licente pentru opt statii TV tematice in limba maghiara.
- ThinkDigital va reprezenta exclusiv platforma online de turism TripAdvisor pentru vanzarea de display advertising in Romania, Grecia, Bulgaria si Ungaria, potrivit unui comunicat de presa. TripAdvisor este unul dintre cei mai mari furnizori de informatii de calatorie din lume, iar potrivit comunicatului site-urile reunite sub acesta brand totalizeaza 340 milioane de vizitatori unici pe luna, la nivel global.
- CNA a aprobat, marti, licente pentru opt posturi TV in limba maghiara la solicitarea societatii CEE Broadcasting Co. SRL din Bucuresti. Aceasta este detinuta, potrivit Paginademedia.ro, de producatorul hollywoodian Andrew Vajna, care a lucrat, in trecut, la filme precum Total Recall, Terminator 3, Greu de Ucis, Rambo II sau Rambo III. Posturile in limba maghiara sunt Chilii TV (gastronomie), Izaura TV (filme si seriale), Joy TV (divertisment), Kiwi TV (desene animate), Mozi+ (filme), Prime (divertisment), Super TV 2 (divertisment), Zenebutik (muzical). Potrivit Paginademedia.ro, cele opt posturi in limba maghiara vor fi lansate anul acesta si vor fi distribuite sin Ungaria, Serbia, Ucraina si Slovacia.