Pe scurt: Toti cablistii din Romania, obligati sa preia postul Moldova 1. Poprietarii Look TV/Look Plus, ce difuzeaza Liga 1, lanseaza un serviciu video la cerere. TVR – probleme la CNA din cauza grilei de toamna si a emisiunii Biziday
HotNews.ro
Zi aglomerata, marti, la CNA, unde forul audiovizual a avut prima sedinta dupa mai bine de o luna. Intre altele, CNA a decis sa publice o lista „must carry” modificata, pe baza careia, toamna aceasta, toti cablistii trebuie sa retransmita postul public de la Chisinau, Moldova 1. TVR a starnit nemultumirea Consiliului prin noua sa grila „provizorie” de programe, iar emisiunea Biziday a lui Moise Guran a trezit suspiciunile unui membru CNA. Iar proprietarii posturilor ce difuzeaza Liga 1 au anuntat un serviciu video la cerere, Koolnet.
- Toate companiile de cablu din Romania vor fi obligate sa retransmita televiziunea publica de la Chisinau, Moldova 1, ce a fost inclusa in randul programelor „must carry” (pe care cablistii trebuie sa le retransmita, fara conditionari tehnice sau financiare) in baza unui acord intre guvernul roman si cel din Republica Moldova, potrivit Mediafax. CNA a analizat marti o adresa primita de la ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, potrivit careia pe 8 iulie a intrat in vigoare un acord semnat in martie intre cele doua guverne, acord aprobat prin HG pe 18 iulie, referitor la colaborarea in domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici. Acordul prevede la articolul 3 (Retransmiterea) că, „pe bază de reciprocitate, părţile asigură că distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice includ cu titlu gratuit în ofertele lor de servicii de programe ale radiodifuzorilor publici (…)”. CNA a decis că, miercuri, pe site-ul Consiliului va fi publicată lista „must-carry” actualizată, care va cuprinde şi Moldova 1. In termen de 30 de zile de la publicarea listei, cabliştii au obligaţia să introducă în oferta lor serviciile de programe care îndeplinesc condiţiile regimului „must carry”.
- Koolnet Zone SRL, firma din al cărei acţionariat fac parte societăţile ce deţin televiziunile Look TV şi Look Plus, care difuzează Liga 1, a notificat CNA că lansează un serviciu video la cerere, Koolnet, care va funcţiona ca o platformă online pe care vor fi difuzate şi meciuri din Campionatul României, potrivit Mediafax. Societatea Koolnet Zone SRL a anunţat că serviciul video la cerere se difuzează în România şi în state din Uniunea Europeană, având o secţiune liberă şi una restricţionată. Potrivit documentelor depuse la CNA, platforma Koolnet (koolnet.ro) pune la dispoziţia utilizatorilor servicii media audiovizuale live (emisiunile Look TV şi Look Plus) şi la cerere (Liga I de Fotbal şi Cupa Ligii). Asociaţii Koolnet Zone SRL sunt SC NCN Studio TV SA – 45%, Transilvania Look SA – 45% şi Anamaria Feher – 10%.
- Unul dintre membrii CNA, Monica Gubernat, si-a exprimat, in sedinta de marti a Consiliului, nemultumirea fata faptul ca emisiunea realizata de Moise Guran la Televiziunea publica, Biziday, ar face publicitate mascata. Potrivit Paginademedia.ro, Monica Gubernat a intrebat-o pe reprezentanta TVR, la discutia despre grila de programe a acestei televiziuni: „Am văzut că aveți o emisiune, Biziday. Știți că există un site, Biziday, pe care se vinde, evident, publicitate? Știți că având o emisiune Biziday faceți publicitate mascată? Luați și dumneavoastră procent din publicitate? Cum apărați interesele, TVR-ul?”. Pe de altă parte, CNA a decis să amâne discutarea grilei de toamnă a TVR până la clarificarea situației grilei TVR. Televiziunea a transmis Consiliului o informare ce anunta o noua structura de programe, modificata din 1 septembrie, cu precizarea ca aceasta e provizorie. Documentul arata ca emisiunile de informare vor avea pondere mai mare decat in vara (31% fata de 20% in vara), iar cele educative si filmele – pondere mai mica.