Sari direct la conținut

Penitenciar TV

Republicanul

De aproape doua luni, citiva dintre detinutii Penitenciarului Ploiesti au devenit vedetele unui post de televiziune mai putin obisnuit, Orizont TV. Printr-un program finantat de guvernul olandez a fost infiintata o televiziune cu circuit inchis in a carei grila au fost incluse programe educative, dar si de divertisment.

Astfel, in fiecare dimineata bibliotecara penitenciarului face revista presei, iar activitatile Clubului Detinutilor sint transmise live pentru ca si ceilalti detinuti, care nu pot participa din cauza spatiului restrins, sa asiste la diversele evenimente organizate de Biroul de Reintegrare Sociala.

„Am incercat, prin demersul nostru de a deschide aceasta mini- televiziune, sa ii tinem pe cei inchisi aici in contact cu lumea de afara. Astfel, socul revenirii lor in societate va putea fi depasit mai usor”, spune inspector principal Marin Simona, cea care a reusit sa obtina fondurile necesare deschiderii Orizont TV.

In fiecare duminica, preotul puscariei isi tine slujbele religioase in fata camerei de luat vederi, dupa care urmeaza un concert de muzica populara sustinut la acordeon de unul dintre cei mai talentati rapsozi in zeghe. Cea mai reusita emisiune, care a atins un record de audienta, a fost transmisa saptamina trecuta.

Atunci, prin intermediul televiziunii cu circuit inchis, campionul de box Leonard Doroftei le-a tinut o adevarata lectie de viata celor certati cu legea. Din cauza bugetului sarac, pentru a avea acces la postul lor preferat, detinutii trebuie sa-si aduca de acasa televizoarele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro