Pentagonul va folosi în premieră agenți A.I. în planificare și operațiuni militare, inclusiv în Europa

Forțele armate americane au semnat un acord cu Scale AI pentru integrarea „agenților” de inteligență artificială în planificare și operațiuni, cel mai important rol primit până acum de această tehnologie în sectorul de apărare din Occident, scrie The Register.
Valoarea contractului, atribuit în cadrul proiectului „Thunderforge” al Unității de Inovație în Apărare (DIU) din cadrul Pentagonului, nu a fost specificat, dar, având în vedere amploarea planurilor, este probabil semnificativă.
Potrivit Scale AI, companie specializată în sortarea datelor și antrenarea modelelor de inteligență artificială, contractul o va poziționa în fruntea unei echipe care include Anduril Industries și Microsoft. Scopul este de a implementa prima încercare a Departamentului Apărării de la Washington de a integra „agenți AI” în fluxurile militare de lucru.
Bryce Goodman, liderul proiectului Thunderforge din cadrul DIU, a declarat că transformarea procesului decizional militar cu ajutorul A.I. este esențială pentru menținerea dominației militare a SUA.
„Procesele actuale de planificare militară se bazează pe tehnologii și metodologii vechi de zeci de ani, ceea ce creează un decalaj fundamental între viteza războiului modern și capacitatea noastră de reacție”, a declarat Goodman. „Thunderforge aduce analiza și automatizarea bazate pe A.I. în planificarea operațională și strategică, permițând factorilor de decizie să acționeze la viteza necesară pentru conflictele emergente”, a continuat acesta.
Scopul final al proiectului, conform DIU, este de a ajuta factorii de decizie din forțele armate să analizeze mai rapid volume mari de informații și să ia decizii mai eficiente pe baza sugestiilor făcute de A.I.
Pentagonul vrea testarea A.I. în condiții reale
„Thunderforge” va sprijini planificarea misiunilor și dezvoltarea campaniilor, alocarea resurselor la nivel de teatru de operațiuni și realizarea de evaluări strategice. Se lasă de înțeles că deciziile finale vor fi luate de oameni, dar cu o puternică influență din partea inteligenței artificiale.
„Agenții A.I.”, deocamdată algoritmi avansați, vor putea desfășura simulări de război pentru liderii militari, planifica scenarii și „rafina cursurile de acțiune propuse”, potrivit DIU.
Sistemul automatizat va fi testat în condiții reale, atât DIU, cât și Scale AI, indicând că implementarea va începe la un moment dat la Comandamentul Indo-Pacific al SUA, cu sediul în Hawaii, și la Comandamentul European al SUA, cu sediul în Germania.
Planurile Pentagonului includ extinderea sistemului în toate cele 11 comandamente combatante ale SUA după desfășurarea inițială.
„Thunderforge marchează o schimbare decisivă către un război bazat pe A.I. și date, asigurând că forțele americane pot anticipa și răspunde amenințărilor cu viteză și precizie”, a declarat DIU.
Anduril va furniza platforma software Lattice, în timp ce Microsoft se va ocupa de modelele lingvistice de mari dimensiuni. Scale AI va aduce expertiza sa în aplicații bazate pe agenți A.I. și evaluarea inteligenței artificiale generative, conform DIU.
„Soluțiile noastre A.I. vor transforma procesele operaționale ale armatei și vor moderniza apărarea americană”, a declarat Alexandr Wang, fondatorul și CEO-ul Scale AI.