Pentru 314.000 de români, echilibrul dintre muncă și familie se pierde pe drumul de acasă la serviciu
Pentru românii care au un loc de muncă și au în grijă un copil sau o rudă dependentă, cea mai mare problemă nu e programul, ci distanța. Asta arată cercetarea Statisticii „Reconcilierea vieții profesionale cu cea familială”.
Dintre cele aproximativ 1,82 milioane de persoane ocupate cu responsabilități de îngrijire, 733.000 spun că munca le îngreunează viața de familie. Raportul INS notează: „În rândul persoanelor care întâmpinau obstacole legate de locul de muncă, principala dificultate era distanța mare între reședința obișnuită și locul de muncă, declarată de 42,9% dintre acestea.” Tabelele anchetei arată că e vorba de aproximativ 314.000 de persoane. Programul imprevizibil sau dificil vine pe locul doi, cu 29,4%, iar sarcinile extenuante (15,6%) și programul prelungit (11,2%) sunt mult în urmă.
Construcțiile și muncitorii, cei mai afectați
Problema apare în toată economia, dar nu peste tot la fel. INS precizează că persoanele cu obstacole indică distanța drept principalul obstacol „în toate cele patru sectoare”- industrie, construcții, agricultură și servicii. Ponderea ajunge la 61,0% în construcții și 49,0% în industrie. În agricultură e 42,2%, iar în servicii 36,3%.
Contează și tipul de muncă. Distanța este „menționată cel mai frecvent de muncitorii necalificați (60,8%) și de muncitorii calificați și asimilați (56,7%)”. Excepțiile sunt lucrătorii din servicii și lucrătorii calificați din agricultură, pentru care pe primul loc se află programul imprevizibil.
Același tipar apare la salariați și în sectorul privat. 44,6% dintre salariații cu obstacole indică distanța, față de 30,0% dintre lucrătorii pe cont propriu. În sectorul privat ponderea e tot 44,6%, față de 34,5% în cel public, unde pe primul loc se află programul dificil.
Pe vârste, raportul arată că „distanța mare între reședința obișnuită și locul de muncă era principalul obstacol la toate grupele de vârstă cuprinse între 18 și 54 ani”. Abia la 55–64 de ani distanța ajunge la egalitate cu programul dificil (34,8% față de 35,2%).
Potrivit datelor INS, aproape două milioane de români fac naveta, circa o treime din ei în alt județ decât cel în care locuiesc, iar două treimi în altă localitate din județul în care stau.
În Ilfov, navetiștii reprezintă aproape 50% din totalul lucrătorilor, cel mai probabil aceștia venind la muncă în Capitală. Urmează județul Dâmbovița, unde navetiștii reprezintă peste 44% din populația ocupată, potrivit Statisticii. Giurgiu și Ialomița sunt următoarele „bazine” de navetiști.
Ruralul, cel mai expus
Cea mai mare diferență e între sat și oraș. Potrivit INS, „distanța mare între reședința obișnuită și locul de muncă reprezenta principalul obstacol în desfășurarea activității profesionale pentru 50,8% dintre persoanele din mediul rural care întâmpinau obstacole, comparativ cu 36,3% în mediul urban”.
Cifrele absolute arată același lucru. Mediul rural are aproximativ 43,5% dintre persoanele ocupate cu responsabilități de îngrijire, dar aproximativ 54% dintre cele care numesc distanța drept principalul obstacol: circa 170.000 de oameni, față de circa 144.000 la oraș.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Distanța apare mai des și la bărbați. Dintre cei care întâmpină obstacole, „bărbații au declarat mai frecvent ca principal obstacol distanța mare între reședința obișnuită și locul de muncă (44,6%, față de 40,3% în cazul femeilor)”. În cifre absolute, aproape două treimi dintre cei care indică distanța sunt bărbați.
Puțini își schimbă munca
În ciuda acestor dificultăți, puțini își adaptează activitatea. Doar unu din zece dintre cei care lucrează și îngrijesc pe cineva au făcut vreo schimbare la locul de muncă. Cea mai frecventă a fost decalarea programului, iar lucrul de la distanță apare la doar 3% dintre ei. Femeile își schimbă munca de două ori mai des decât bărbații (16,1% față de 7,0%).
În plus, 65,1% dintre cei care au în grijă copii sub 15 ani nu folosesc creșă, grădiniță, after school sau bonă.
Metodologie: datele provin din modulul ad-hoc AMIGO 2025. Interviurile s-au făcut față în față, pe un subeșantion de 28.512 locuințe, de-a lungul întregului an 2025. Ancheta înregistrează principalul obstacol declarat de respondent; nu măsoară timpul sau kilometrii de navetă.